Polițistul care a lovit-o mortal pe Raisa rupe tăcerea: „Am văzut-o pe capotă”. Ce urmează în continuare
Apar noi detalii șocante despre accidentul care a îngrozit România. În urmă cu două zile, un agent de poliție, care nu se afla în misiune specială, a spulberat pe trecerea de pietoni două fetițe care traversau strada regulamentar. Una dintre minore a supraviețuit, dar a avut nevoie de îngrijiri medicale. Din păcate, pentru Raisa, medicii nu au mai putut face nimic, decesul fiind declarat la fața locului. Care au fost primele cuvinte ale polițistului, după tragedia pe care a comis-o?
Raisa a murit. Care au fost primele cuvinte ale polițistului vinovat
Întreaga scenă de coșmar a fost surprinsă de camerele de supraveghere amplasate în zonă. Se vede cum copilele, care se țin de mână în timp ce se asigură temeinic de mai multe ori înainte de a pune piciorul pe trecerea de pietoni, fac câțiva pași, apoi realizează că o mașină se apropie cu viteză, așa că o iau la fugă, pentru a se salva. Din nefericire, autospeciala le izbește violent pe fetițe, una dintre ele fiind aruncată pe bordură, însă reușește să se ridice singură.
Raisa nu a fost la fel de norocoasă. Pe fondul vitezei mari, agentul de poliție a luat-o pe capotă și a mers așa circa 50 de metri, după care a frânat, iar copila s-a izbit de pământ. Impactul i-a fost fatal. De-a dreptul șocant este că, după ce s-a dat jos din mașina de poliție, agentul a împins-o cu piciorul pe micuță, pentru a vedea dacă mai trăiește.
Martorii fac dezvăluiri șocante
Singurele lui cuvinte ar fi fost că „pur şi simplu am văzut-o pe capotă”, potrivit Observator. În schimb, martorii au povestit tot felul de detalii cutremurătoare de la fața locului. Omul legii nu ar fi sunat la Ambulanță după accident, ci a preferat să își anunțe colegii. Oamenii care au văzut întreaga scenă mai spun că agentul ar fi mutat-o pe fetița moartă pe o parte, după ce a mișcat-o cu piciorul, ca să vadă dacă mai trăiește sau nu.
Agentul de poliție circula cu viteză mare, fără să fie în misiune specială
Din primele informații, se pare că polițistul nu se afla în nicio misiune urgentă, așa că trebuie să dea explicații cu privire la viteză peste limita legală. Tânărul agent este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. O fetiță de 13 ani a murit, iar alta a fost rănită.
„Ca urmare a nerespectării limitei maxime de viteză admise în localitate, nu a acordat prioritate de trecere victimei şi a accidentat-o, provocându-i leziuni traumatice ce au cauzat decesul imediat. Facem precizarea că victima minoră în vârstă de 13 ani era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni. Avea în funcţiune semnalele luminoase, dar nu şi pe cele acustice şi nu se afla în misiune ”, a precizat, vineri, procurorul Călin Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.
Anchetatorii așteaptă probe concludente
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 fac cercetări alături de poliţiştii de la Brigada Rutieră. Anchetatorii așteaptă expertiza maşinii pe care agentul de poliție a condus-o în ziua tragediei, dar şi rezultatele expertizei medico-legale a Raisei.