Polițiștii români vor fi controlați la domiciliu de șefii lor. Ce caută aceștia, de fapt: „Nu vor fi tolerate”

de: Irina
24 04. 2022

Vești bune pentru români, posibil proaste pentru unii agenți. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) are de gând să controleze domiciliile polițiștilor români. Motivul îl veți afla în cele ce urmează.

Șefii vor să își controleze polițiștii la domiciliu

În ajunul Paștelui, conducerea Ministerului Afacerilor Interne ar fi ținut o video conferință. Conform gândul.info care a aflat informația, șefii doresc un comportament exemplar din partea polițiștilor. Se pare că aceștia încearcă să spele reputația proastă din ultimii 2 ani ai angajaților.

Șefii le-au transmis angajaților că trebuie să aibă o viață de familie fără cusur. Evident, acest lucru este dorit deoarece ei reprezintă ordinea și disciplina într-o societate. Din păcate, în România acest lucru nu se mai ridică la standardele la care cetățenii de rând se așteaptă.

Agenții de poliție trebuie să fie exemplari

Șefii le-au spus celor din conducere că îi vor controla la domiciliu. Aceștia vor să afle ce fel de relații există cu ceilalți membri ai familiilor, dar și cu vecinii din bloc. Se pare că sunt „vânați” polițiștii care deranjează. Controlul va fi presonal și s-a atras atenția că „astfel de incidente nu vor fi tolerate”.

Ultimii 2 ani de pandemie, un exemplu negativ pentru Poliția Română

Din păcate, în ultimii ani au tot apărut diverse imagini care pătează uniforma acestor angajați ai statului. Cele mai multe clipuri video înfățișează polițiști fără mască sau care comiteau abuzuri la adresa cetățenilor prinși fără masca de protecție.

Imaginile compromițătoare au ajuns în mediul online, unde s-au viralizat rapid. Apoi au fost preluate de presa din România care a condamnat unele gesturi extreme. Un astfel de exemplu este cazul polițiștilor de la Secția 16.

Aceștia au răpit doi bărbați care au fost prinși pe stradă fără masca de protecție. După ce i-au luat, i-au dus în zone pustii unde i-au torturat și umilit. Victimele au suferit răni grave, care ulterior au dus la deces.

Polițiștii de la Secția 16, cel mai prost exemplu

„Corpul de Control al ministrului realizează o acțiune de control la Secția 16. Imediat ce va fi finalizată această acțiune, concluziile le voi prezenta public. Pe de altă parte, am văzut și eu aceste informații (că au murit după ce au făcut publice torturile – n.r.). Nici nu poate fi vorba, nici prin gând să nu ne treacă să facem astfel de comparații cu oameni care depun la un moment dat o plângere și ulterior dispar.

O să vedeți, nu vreau să intru în detalii, dar, spre exemplu, ultimul, din păcate, cel de-al doilea cetățean, suferea de o boală incurabilă. Nu vreau să intru în alte detalii. Familia a comunicat aceste detalii și nu dorește să facă alte comentarii și respectăm această dorință. Până la urmă se poate prezenta public cauza decesului, pentru a nu exista astfel de suspiciuni, dar vă asigur că la secția 16 voi face ordine. Aștept rezultatul Corpului de Control”, spunea Lucian Bode la acea vreme.