27 apr. 2021 | 09:24

Polițist, prins la un salon de cosmetică în timpul serviciului: Nu a putut interveni la o urgență pentru că se pensa

News
Polițist, prins la un salon de cosmetică în timpul serviciului: Nu a putut interveni la o urgență pentru că se pensa
Polițist, surprins la pensat în timpul serviciului Poză ilustrativă

Întâmplările cu polițiști par să nu se termine niciodată. Pe lângă faptul că mulți dintre aceștia au devenit extrem de violenți cu cetățenii, o parte dintre ei găsesc potrivit să lipsească de la muncă în vederea rezolvării problemelor personale. Acesta este cazul unui tânăr polițist, cercetat disciplinar după ce a părăsit locul de muncă pentru a merge la un salon de înfrumusețare.

Polițist, preocupat să se penseze în timpul muncii

În urma evenimentului nefericit, tânărul a fost reclamat de colegul său, iar acum, Jandarmeria Română face anchete pentru a descoperi ce s-a întâmplat.

Exercitarea meseriei de polițist presupune multă implicare față de cetățeni, dar și față de țara pe care o reprezintă. Din păcate, mulți tineri ajung să nu mai ia în serios atribuțiile pe care le are această meserie, iar rezultatele se află mai devreme sau mai târziu.

O situație revoltătoare a avut loc la începutul al acestui an, atunci când un polițist de la Secția 23 și-a părăsit colegul în timpul programului pentru o programare la pensat. Ulterior, acesta a fost reclamat de coechipierul său după ce a ratat o intervenție de urgență, pentru că nu a putut acționa de unul singur.

Potrivit raportului întocmit de subofițerul de la Jandarmerie către conducerea Batalionului 1 de Jandarmi, tânărul de 23 de ani și-a ignorat exercitarea atribuțiilor meseriei pentru a merse la salon.

Acest lucru a fost confirmat și de cosmeticiana care l-a pensat pe bărbat, iar ulterior și de Jandarmeria Capitalei, care a intrat, de asemenea, în posesia unui act oficial.

În replică, bărbatul acuzat a negat că ar fi părăsit vreun moment zona de patrulare în care ar fi trebuit să se afle în timpul programului.

Patru polițiști, răniți de un șofer beat

Din fericire, există și polițiști care își îndeplinesc cu succes atribuțiile, aducând un aport semnificativ în corectarea și sancționarea greșelilor făcute de cetățeni. Un caz similar a avut loc în localitatea Balți, acolo unde patru polițiști au oprit un șofer care conducea haotic. Este vorba despre un tânăr de 19 ani, aflat în stare de ebrietate.

În timp ce oamenii legii documentau cazul, doi dintre aceștia au fost loviți de un autoturism Toyota, condus de un alt șofer aflat în stare de ebrietate. Bărbatul a pierdut controlul volanului, lovind mașinile aflate pe acostament.

În urma impactului puternic, doi polițiști aflați la fața locului au fost loviți puternic. De asemenea, restul persoanelor aflate acolo au fost vătămate corporal, suferind răni mai ușoare.

“În rezultatul documentării cazului s-a stabilit că, la volanul automobilului Toyota se afla un bărbat de 35 de ani, în stare de ebrietate, cu o concentrație de alcool de 0,77 mg/l, având ca pasageră o femeie de 47 de ani.

Inițial șoferul din automobilul Toyota a încercat să mintă, declarând că la volan s-ar fi aflat femeia, însă în urma documentării cazului s-a stabilit că, în timpul producerii accidentului rutier, la volanul automobilului Toyota se afla bărbatul de 35 de ani care conducea în stare de ebrietate.

Actualmente, un polițist se află la spitalul de urgență din Bălți în stare gravă, iar altul în stare de gravitate medie, ceilalți doi polițiști au primit îngrijiri medicale, fiind externați”, a transmis Poliția Republicii Moldova pe pagina de Facebook a instituției.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Ignat pentru a-ti merge bine
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea PSD de la masa negocierilor. "Nu este momentul unor certuri mărunte"
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Gabriela Oțil a ajuns pe perfuzii. Ce s-a întâmplat cu soția lui Dani
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! CURTEA de APEL BUCUREȘTI a DECIS
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro