Poate primul câine care știe să vorbească: câte cuvinte a învățat și cum ”le zice”
Ai crede că sună a clickbait, dar un câine a fost dresat pentru a putea comunica prin cuvinte, iar întregul scenariu pare cât se poate de verosimil.
Pe parcursul vieții noastre, nu ai fi crezut vreodată posibil ca o persoană să vorbească unui animal de companie, iar acela să-i răspundă într-o manieră ușor de înțeles. Se pare totuși că acest lucru s-a întâmplat și nu a implicat efecte speciale sau o producție de la Hollywood cu un buget foarte generos. A necesitat însă un volum semnificativ de răbdare, chiar dacă rezultatele sunt șocante.
Majoritatea proprietarilor de câini sunt convinși de faptul că există un canal de comunicare în permanență cu animalul de companie. Altfel, nu ar mai petrece foarte mult timp vorbind cu el. Când vine însă vorba de răspunsul animalului, nu s-ar fi așteptat să meargă pe mai mult decât intuiție.
Revoluția în acest domeniu i se datorează Christinei Hunger, un patologist specializat pe vorbire și comunicare. Proiectul ei încununat de succes a implicat ca patrupedul său să dobândească abilitatea de a vorbi. În mod uzual, Hunger diagnostichează și tratează doar oameni cu impedimente de comunicare în San Diego, California. Datorită meseriei ei însă, intră în contact cu o serie stufoasă de echipamente menite să faciliteze dialogul. Cel pe care l-a folosit în cazul câinelui ei este destinat copiilor cu vârsta între 1 și 2 ani.
Educarea câinelui a început când acesta avea doar 8 săptămâni, dar acum știe 29 de cuvinte pe care le poate apela printr-o instalație de butoane cu semnificația lor dedesubt. În plus, poate formula propoziții simple, formate din 4-5 cuvinte.