PNL anunță că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va trece. Câte voturi vor fi pentru

de: Claudiu Surmei
03 10. 2019

PNL anunță că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va trece de votul Parlamentului. Raluca Turcan susține că vor fi peste 233 de voturi și că negocierile cu parlamentarii pentru susținerea moțiunii sunt permanente. Ea a adăugat că decizia CCR cu privire la conflictul preşedinte – Guvern, referitoare la numirea miniştrilor interimari, confirmă faptul că Guvernul condus de Viorica Dăncilă a încălcat Constituția.

PNL anunță că vor fi peste 233 de voturi la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

„Suntem în negocieri permanente. Aşa cum am spus, dincolo de cele 237 de semnături asumate, discuţiile au fost mult mai multe şi avem angajamente ferme din partea multor parlamentari de a vota această moţiune care să conducă la demiterea Guvernului catastrofal şi incompetent Viorica Dăncilă. Din punctul nostru de vedere considerăm că zilele acestui guvern sunt numărate, că ceasul ticăie în defavoarea lor şi că, din fericire, timpul se scurge în favoarea românilor cinstiţi, care în trei ani au fost batjocoriţi de o guvernare care nu a avut nimic de-a face cu interesul românilor”, a declarat, vineri, Raluca Turcan.

Raluca Turcan

Liderul deputaţilor PNL precizează că decizia CCR confirmă faptul că Guvernul Dăncilă a încălcat Constituția și era obligat să meargă în Parlament să ceară un vot de încredere după schimbarea componenței politice. Raluca Turcan a precizat că la moțiunea de cenzură vor fi peste 233 de voturi pentru.

„PNL continuă negocierile cu orice parlamentar care doreşte şi se poate delimita de acest guvern. E foarte clar că acest guvern va folosi toate resursele din dotare astfel încât să oprească semnatarii moţiunii să îşi concretizeze votul la moţiune. Va fi o bătălie de forţă a caracterului şi, dacă vreţi, forţa responsabilităţii faţă de un mandat cu care ei au fost învestiţi”, a spus Raluca Turcan în Parlament.

Moțiunea de cenzură citită vineri în Parlament este intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent.”