Camelia Pescaru, medic primar pneumolog la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, a dezvăluit o parte dintre provocările pe care le întâmpină anumite categorii de pacienți după vindecarea oficială de Covid-19. Specialistul a explicat că după negativizarea testului și externarea din spital, mulți oameni reînvață să trăiască pentru a doua oară.
Pneumologul din Timișoara atrage atenția, în special, persoanelor care au trecut prin forme grave ale bolii sau care au fost internate în secția ATI. Aceasta a explicat că recuperarea post Covid-19 este foarte grea, necesitând ajutor medical specializat și mult efort din partea tuturor.
Din cauza perioadei îndelungate state la pat, la care se adaugă impactul infecției cu Covid-19, oamenii ajung să nu-și mai poată folosi mai multe grupe de mușchi, iar mersul să devină imposibil. Medicul susține că recuperarea medicală se efcetuează în funcție de evoluția și cormobiditățile fiecărui pacient.
„Unii pacienţi care ajung la recuperare post-COVID, după ce au fost internaţi pe secţii sau la Terapie Intensivă, pur şi simplu nu mai ştiu să meargă. După atâta stat în pat, ei se decondiţionează muscular şi nu mai au puterea să se ridice singuri din pat.
Uşor, uşor, cu ajutorul recuperării medicale, ei învaţă din nou să respire, să-şi controleze mişcările. Totul trebuie făcut cu prudenţă. Aceste programe trebuie individualizate în funcţie de pacient, de starea lui clinică, de starea lui biologică, de comorbidităţile pe care le are. Practic este un proces mai complex”, a explicat doctorul, pentru ROVaccinare.
Medicul Camelia Pescaru a menționat faptul că, nici pacienții care au trecut prin forme ușoare ale bolii nu sunt scutiți de o posibilă recuperare grea post-Covid-19. În cazul în care pacienții se confruntă cu diverse stări de oboseală, aceștia pot accesa platforma Pneumocontrol, acolo unde pot găsi diverse exerciții care îi pot ajuta în recuperarea lor. De asemenea, medicul recomandă ca toate persoanele care observă că se confruntă cu stări ciudate să apeleze la ajutorul specialiștilor.
„Pentru cei care nu doresc să vină în spital există platforma Pneumocontrol. (…) Aici pot fi găsite exerciţii respiratorii şi filmuleţe prin intermediul cărora pacienţii sunt învăţaţi cum să facă aceste antrenamente.
La pacienţii care suferă de anxietate sau depresie se apelează şi la psihologul spitalului, iar dacă există şi o afectare neurologică, avem şi medic neurolog care ne ajută la evaluare şi la stabilirea conduitei terapeutice”, precizează doctorul Pescaru.