Plata contactless cu palma a fost activată. În ce orașe se folosește serviciul deja

de: Alexandra Chivu
30 09. 2020

Amazon a dezvăluit marţi tehnologia biometrică contactless care le permite clienților să plătească în magazin contactless, cu o simplă mișcare a mâinii, informează AFP.

”Semnătură unică cu palma”: plata contactless ”altfel” a fost activată. Orașele în care e disponibilă

Descrisă de Amazon drept ”rapidă, fiabilă şi sigură”, tehnologia biometrică contactless folosește algoritmi personalizați pornind de la o imagine a mâinii pentru a crea o ”semnătură unică cu palma”. Clienții care doresc să se înregistreze trebuie să aibă un număr de telefon mobil și un card bancar, dar nu neapărat și un cont Amazon.

Pentru Doug Stephens, specialist canadian în evoluţia tiparelor de consum şi fondator al firmei de consultanţă Retail Prophet, această tehnologie ca mijloc de plată „a avut întotdeauna mult sens”.

„Întrebarea este dacă Amazon va reuşi să îşi normalizeze relaţia cu noi sau dacă ne va trăda încrederea”, a scris pe Twitter expertul.

Pentru început, plata contactless cu palma va fi disponibilă în două magazine din Seattle, unde își are sediul compania lui Jeff Bezoz, urmând a se adăuga și în alte magazine din SUA, cum ar fi Chicago, San Francisco și New York. De asemenea, tehnica va fi vândută și către magazine terțe, pentru moment nefiind devoalat numele unui potențial partener.

„În majoritatea spaţiilor comerciale, Amazon One ar putea deveni o metodă alternativă de plată sau o opţiune de card de fidelitate cu un dispozitiv la casă alături de sistemul tradiţional de plată”, explică într-o postare pe blog Dilip Kumar, vice-preşedintele pentru vânzări cu amănuntul şi tehnologie al companiei Amazon

Suedia o avea din 2014. Sistemul funcționa diferit

Procedura a fost folosită în 2014, în interiorul unui campus universitar suedez. Serviciul a fost conceput de Fredrik Liefland, un student, care a avut această idee în timp ce stătea la coadă, la supermarket. Atunci, s-a dovedit a fi o alternativă populară printre studenții din Lund, însă invenția s-a lovit de multe probleme.

„A trebuit să conectăm tehnologia la sectorul financiar, la conturile bancare. A fost un proces foarte lung şi foarte complicat”, spune Liefland.

„Este foarte bun. Nu îmi mai fac griji că nu am cash la mine prin campus. E foarte la îndemână”, comentează un student.

Acest sistem de scanare a venelor era ușor de folosit, utilizatorii fiind nevoiți doar să introducă ultimele patru cifre ale numărului de telefon și să poziționeze palma pe un cititor timp de cinci secunde, după care banii erau extrași automat din contul bancar.