Planul românilor e realizabil! Confirmarea dimineții de la vârful UE. Este cea mai bună veste ân ceea ce privește vaccinarea.
Planul românilor în ceea ce privește vaccinarea națională e realizabil. Confirmarea dimineții de la vârful UE. Este cea mai bună veste, după ce șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că obiectivul propus ca statele membre ale Uniunii Europene să vaccineze 70% din populaţie împotriva coronavirus până în vară este realizabil.
Ursula von der Leyen le-a spus ziariștilor că ”este bine să avem un obiectiv ambiţios”. ”Dacă vă uitaţi la cantităţile de doze care vin, este realizabil”, a adăugat şefa Comisiei la începutul summitului pe care liderii UE îl vor avea prin conferinţă pe tema crizei provocată de virusul ucigaș, potrivit agerpres.ro.
Astfel, Von der Leyen dorește ca liderii europeni să adopte astăzi obiectivul comun, după ce mai multe ţări au avut un început lent prin comparaţie cu statele fruntaşe, precum Marea Britanie, Israel și Emiratele Arabe Unite.
Obiectivul este parte a documentului de discuţii pentru întâlnirea de astăzi, care se va concentra pe vaccinare, în condițiile în care statele UE încearcă să-şi coordoneze eforturile de luptă împotriva pandemiei de coronavirus.
De asemenea, Executivul UE propune, ca obiectiv intermediar, ca până în luna martie să se vaccineze 80% din persoanele de peste 80 de ani şi acelaşi procent din angajaţii care muncesc în domeniul sănătății.
Nu în ultimul rând, un diplomat de rang înalt UE a spus că asumarea unui calendar strict ar putea să nu ofere rezultatele scontate, având în vedere că fiecare stat din Uniuea Europeană îşi manageriazaă în mod independent programul de vaccinare.
În plus, șefii de stat şi de guvern din UE vor mai dezbate posibilitatea introducerii unui paşaport de vaccinare european şi alte privilegii asociate pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva coronavirusului.
Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis s-a arătat și el mulțumit de cum decurge vaccinarea națională în România după ce a vizitat un centru de vaccinare din București.
”Am vizitat astăzi cel mai mare centru de vaccinare, amenajat în București, la Romexpo, unde vor putea fi administrate până la 4.000 de doze pe zi. Sunt bucuros că foarte multă lume dorește să se vaccineze, este o schimbare de atitudine pe care o salut. În săptămânile și lunile următoare, vor veni din ce în ce mai multe doze de vaccin, iar tot mai mulți români vor beneficia efectiv de campania de imunizare.
Însă atrag din nou atenția: vaccinarea singură nu rezolvă pandemia! Ne dorim cu toții să ne întoarcem cât se poate de repede la o viață normală, dar acest lucru este posibil doar dacă respectăm restricțiile și dacă 60-70% din populație este vaccinată”, a scris Klaus Iohannis pe pagina lui oficială de Facebook.