Planul Adelei Popescu pentru 2022. Ce își dorește să facă în noul an
Vedetele și-au făcut numeroase planuri pentru acest an, așa că Adela Popescu s-a decis să le dezvăluie fanilor ce își dorește să facă în următoarea perioadă. Partenera lui Radu Vâlcan vrea să ajungă la cea mai bună versiune a ei, așa că o să recurgă la câteva schimbări.
Ce vrea Adela Popescu să facă în 2022
Multe persoane vor să se schimbe radical în noul an sau pur și simplu să facă anumite modificări cu privire la stilul de viață pe care îl au. Adela Popescu a mărturisit că își dorește să facă sport și să își tonifieze corpul, mai ales pentru că nu vrea să devină mămică pentru a patra oară.
Adela Popescu și-a făcut planul pentru 2022. Vedeta de televiziune speră să citească mai mult, dar și să se bucure de o vacanță lungă prin Asia.
„Îmi doresc să mă apuc să citesc mai mult în acest an, dar am zis să încep cu cărți mici și cu scrisul mare.
Îmi doresc o vacanță mai lungă pe undeva prin Asia. Anul acesta am încheiat cu povestea cu sarcinile, așa că vreau să arăt bine.”, a dezvăluit Adela Popescu la Vorbește lumea.
„Mă gândesc să fiu în cea mai bună formă a mea”
Nu este prima oară când Adela Popescu vorbește de faptul că își dorește să se apuce de sport. Vedeta a mărturisit că nu a putut până acum să își facă timp pentru exercițiile fizice, mai ales pentru că și-a dorit să aibă parte de o familie numeroasă, așa că sarcinile au împiedicat-o să își modifice silueta.
Cu toate acestea, frumoasa vedetă de televiziune nu se mai gândește la încă un copil, astfel că vrea să ajungă la silueta visată. În urmă cu ceva timp, ea puncta că și-ar dori să înceapă cu masajele.
„Am o problemă, după ce am născut. Asta mi s-a întâmplat după fiecare sarcină, dar am zis că nu mă apuc de sport pentru că oricum rămân din nou însărcinată.
Acum, că am spus stop, adică chiar am spus stop, mă gândesc să fiu în cea mai bună formă a mea pentru această vârstă. Doar că simt că mă mișc ca o băbuță. Mă gândesc că mai bine vine cineva să facă masaj.”, spunea vedeta, în trecut.
Adela Popescu se bucură de o frumoasă poveste de dragoste alături de Radu Vâlcan. Cei doi au devenit părinți pentru a treia oară în 2021, când a venit pe lume micuțul Adrian. Aceștia mai au împreună doi băieți, Alexandru și Andrei.