Plantele pe care trebuie să le așezi la geamuri. Nu vei mai avea condens la ferestre

de: Ioana Bucur
03 11. 2023

Odată cu instalarea iernii și a temperaturilor specifice, locuințele din toate colțurile țării se confruntă cu aceeași problemă: umezeala. Află, din rândurile de mai jos, care sunt plantele pe care trebuie să le așezi la geamuri. Așa nu vei mai avea condens la ferestre.

O problemă cu care se confruntă mulți

Este inevitabil în această perioadă a anului să nu se formeze condensul pe ferestrele din casă. Cu toate că pare o chestiune minoră, dacă nu luăm măsuri la timp, se poate transforma într-o problemă ce ne afectează sănătatea.

Condensul este una dintre cele mai comune manifestări ale umidității crescute, fiind și cauza apariției petelor de mucegai în casă. Există modalități surprinzător de simple prin care poți preveni acest fenomen.

Experții spun că anumite plante de apartament nu numai că pot face o cameră să arate bine, dar pot și ajuta la oprirea formării condensului prin scăderea umidității.

Plantele pe care trebuie să le așezi la geamuri

Trebuie doar să le alegi pe cele care au capacitatea de a absorbi particulele de apă din atmosferă. Julie Decosta, expert în plante la BackyardBoss, a dezvăluit care sunt plantele pe care trebuie să le așezi la geamuri.

Prima plantă pe care Julie o recomandă este iedera. Aceasta este un „filtru” grozav al toxinelor din aer. Ajută la combaterea mucegaiului și este recomandată celor cu anumite probleme de sănătate.

„Iedera este, de asemenea, deosebit de bună pentru cei care suferă de alergii, deoarece elimină toxinele din aer”, a spus Julie Decosta.

Te-ar putea interesa și: Unde nu trebuie să așezi plantele în casa ta, niciodată. Locurile în care se pot ofili de tot

Recomandările specialistului

A doua recomandare este Crinul Păcii. Este ușor de cultivat, îngrijit și iubește umiditatea.

„Crinul păcii iubește umiditatea și poate absorbi cu ușurință sporii de mucegai folosindu-i la nivelul rădăcinii ca sursă de hrană. De asemenea, îmbunătățește calitatea aerului cu 60%. Planta este excepțională în deteriorarea și neutralizarea toxinelor precum monoxidul de carbon. și formaldehidă”, a precizat expertul.

Palmierul Areca este și el la fel de eficient în lupta cu umezeala. Nu numai că va reduce umiditatea din încăperea în care este pus, dar ajută și la transformarea dioxidului de carbon în oxigen.

Te-ar putea interesa și: Cum le aduci plantelor mai mult soare în casa ta cu un singur obiect din bucătărie. Cutia pe care trebuie să o aibă fiecare ghiveci