O locuință plină de plante este una primitoare și aerisită. Plantele sunt uimitoare și orice spațiu ar trebui să aibă măcar o plantă.
Pe lângă beneficiile pe care le aduce pentru sănătate, plantele reprezintă o modalitate ieftină de a îți decora casa.
Există plante care sunt foarte accesibile și au nevoie de puțină îngrijire. Știai că plantele exotice sunt foarte accesibile din punct de vedere al prețului?
În plus, ele nu sunt deloc greu de îngrijit și nu au nevoie de prea multă atenție. Printre plantele exotice se numără crinii albi sau aloe vera, două plante minunate pe care să le ții în locuința ta.
E important totuși să te informezi cu privire la nevoile acestor plante exotice și să vezi dacă se potrivesc stilului tău de viață.
Orhideea
Aceste plante sunt extrem de frumoase și delicate. Arată bine în orice loc, indiferent de stilul și estetica locuinței.
Majoritate orhideelor sunt adaptate să crească la suprafața altor plante, fără niciun sol.
Au nevoie să fie udate frecvent, dar nu prea des și preferă să trăiască la umbră. Cât privește lumina și umiditatea, orhideele au nevoie de ambele în moderație.
Plantele carnivore
Aceste plante sunt adaptate să trăiască în locuri și condiții vitrege. Ele cresc de obicei în mlaștini sau habitate fără sol.
Ele mănâncă insecte sau alte artropode mici. Sunt fascinante și vor fi o adevărată atracție în casa ta. În plus, e minunat să le vezi în acțiune, în timp ce își vânează mâncarea în zbor.
Arbori citrici pitici in ghivechi
Cine nu și-ar dori un mic lămâi sau portocal în casă? Sunt niște plante superbe, iar parfumul lor atunci când înfloresc este mai deosebit decât orice odorizant de cameră. Trebuie să le plantezi în ghivece mari ca să crească bine, sănătos și să facă multe fructe. Trebuie să stea în cât mai multă lumină.
Plantele aeriene
Aceste plante vor rezista la orice fel de condiții. Nu au nevoie de substrat pentru a crește, deci nici de un sol lear. Le legi cu un șnur și le agăți de pereți sau tavan.
Nu au rădăcini, deci nu trebuie udate, pentru că ele absorb apa din atmosferă cu ajutorul frunzelor.
Croton
Sunt plante mari și superbe, colorate și care vor înviora orice locuință. Frunzele au mai multe nuanțe diferite de verde, galben și roz.
Deși sunt frumoase, aceste plante sunt otrăvitoare, iar când sunt tăiate sau rupte ele produc o sevă care este iritantă pentru piele și ochi.