26 iun. 2023 | 17:53

Planta banală care te scapă de ţânţari. Ţine-o la geam sau chiar în grădină!

Diverse
Planta banală care te scapă de ţânţari. Ţine-o la geam sau chiar în grădină!

A venit vara și țânțarii au început să apară. Ai folosit tot felul de spray-uri și substanțe chimice și nu ai găsit niciun remediu? Ei bine,  soluția cea mai bună este îndepărtarea lor prin metode naturale, deloc agresive și mai eficiente decât cele din substanțele chimice, cum ar fi pastilele sau aerosolii.

Cum poți scăpa de țântari?

Țânțarii încep să-și facă apariția la începutul verii, în luna iunie. Deși par minusculi și fragili, ei pot deveni foarte deranjanți. Sunt răspândiți în toată lumea, în România existând peste 50 de specii de țânțari.

Considerat la indieni planta lui Krishna și a lui Vishnu, iar la romani planta dragostei și a fertilității, busuiocul a avut întotdeauna o aură sacră. Dincolo de această dimensiune spirituală, busuiocul are incredibile proprietăți vindecătoare. El poate fi recoltat din iunie până toamna târziu și folosit proaspăt, sub formă de tinctură, ceai, băi sau ulei volatil. Pentru efectul repelent împotriva țânțarilor acesta se plantează în ghivece individuale pentru a fi mutate în spațiile unde doriți să aveți protecție împotriva insectelor înțepătoare.

De asemenea, busuiocul conține eugenol. Astfel, eugenolul din compoziţia acestuia ţine la distanţă insectele. Această varietate de busuioc este special creată pentru a fi cultivată în ghivece, ţinută în apartament.

Alte plante care alungă țântarii

Usturoiul

Frunzele de usturoi verde, usturoiul plantat în grădină va ține departe țânțarii. Țânțarii urăsc mirosul de usturoi și-l simt foarte bine pe cel emanat de usturoiul din gradină. Evident o bună alternativă este să mănânci usturoi!

Rozmarinul

Rozmarinul este un inamic de moarte pentru țânțari. Ține un buchet de crenguțe de rozmarin în casă, iar locul va fi ferit de insecte. Trebuie să schimi crenguțele la câteva zile, pentru ca efectul anti-țânțari să persiste. Este foarte eficient și uleiul natural de rozmarin. Câteva picături puse în apă și pulverizate în casă vor ține cel putin 24 de ore insectele afară.

Lavanda

Lavanda este renumită pentru capacitatea de a ține la distanță și mustele, și țânțarii. În plus, sunt plante frumoase și decorative, perfecte pentru jardiniere, ghivece, pe terase sau pentru grădini. Lavanda ține departe nu doar muștele și țânțarii, ci și multe alte insecte nesuferite.

Gălbenelele

Gălbenelele, deși cunoscute mai mult pentru utilizările medicinale, sunt și de mare ajutor împotriva țânțarilor. Plantează niște gălbenele în grădină sau în jardiniere în balcon pentru a ține departe aceste insecte atât de deranjante. Gălbenelele se plantează ușor și se găsesc inclusiv în ghivece, gata crescute.

 

Parteneri