Pierderea soţiei, drama vieţii lui Florin Salam. Boala de care suferea Fănica
Manelistul Florin Salam, despre care s-a spus în mod eronat că ar fi murit, a fost internat în urmă cu două zile, de urgență, la spital, din cauza infecției cu coronavirus. Din fericire, artistul a dezmințit informația falsă a morții sale și și-a liniștit fanii spunându-le că „ne vom revedea curând la concerte”. Însă artistul s-a confruntat cu o mare dramă în trecut, și anume, pierderea primei sale soții, Fănica. Aceasta suferea de o boală gravă.
Pierderea soţiei, drama vieţii lui Florin Salam
Florin Salam, unul dintre cei mai iubiți maneliști, a trecut prin multe cumpene în viața sa, însă moartea primei sale soții, Fănica, avea să îl marcheze profund. Manelistul a suferit enorm după decesul Fănicăi, la numai 27 de ani. În urma sa rămâneau un soț îndurerat și doi copii mici.
În 2007, Florin Salam s-a căsătorit cu Ștefania, alături de care a trăit 12 ani. Nașii lor au fost Adi Minune și soția sa, Cati, iar nunta au făcut-o în Antalya. Ei au devenit părinții a doi copii: Betty și Dani. După numai doi ani de la căsătorie, o nenorocire avea să petreacă. Soția lui Florin Salam, Fănica, a murit la vârsta de 27 de ani din cauza unei ciroze hepatice. Se căuta un donator, dar ciroza galopantă i-a răpus trupul firav.
Ștefania Stoian, alintată Fănica, a făcut septicemie, apoi blocaj renal. Medicii care au operat-o i-au găsit în abdomen o pungă cu puroi de două kilograme.
Florin Salam nu a știut niciodată că Fănica era infectată cu virusul heptatitei C. Ea a murit la data de 12 aprilie 2009, la spitalul Floreasca din Capitală.
Florin Salam a suferit mult după pierderea soției. În prezent, Florin Salam este căsătorit cu Roxana Dobre, iar împreună au trei copii: Rania și Jacqueline și un băiețel, Simon Ştefan.
Fănica, prima soție a lui Florin Salam, „prințesa inimii” lui
Despre Fănica, Florin Salam spunea că va rămâne veșnic „prințesa inimii” lui.
„Eu n-am fost niciodată pregătit să ştiu, bă, e ceva cu ea şi mă aşteptam. Mergeam şi cântam în fiecare zi şi ştiam că totul este bine. Şi, într-o zi, am aflat că trebuie să merg la un spital pentru că este acolo.
Asta e tragedia cea mai mare, pentru că atunci când te aştepţi şi ştii ceva, eşti pregătit altfel”, spunea Salam, după moartea Fănicăi, la emisiunea Iulianei Marciuc de la TVR2, ”Destine ca-n filme”, în urmă cu câțiva ani.
„Pe Fănica mea am s-o iubesc câte zile voi trăi pe acest pământ. Eu ştiu doat atât: că o iubesc şi acum la fel de mult, şi cum o iubesc pe Betty, o iubesc şi pe Fănica. Şi cum îl iubesc pe Dani, o iubesc şi pe Fănica. Şi cum o iubesc pe cea mică, o iubesc şi pe Fănica”, mai spunea Florin Salam.