Petrecere de pomină dată de Mihaela Tatu. S-a distrat alături de 110 invitați, aproape 24 de ore

de: Rosu Ioana
13 11. 2023

Mihaela Tatu a fost invitată în cadrul emisiunii ”La Măruță”, acolo unde a povestit cum și-a sărbătorit cea de-a 60 aniversare a vieții sale. Îndrăgita prezentatoare TV susține că în prezent se bucură la maximum de viață și de toate realizările sale de până, dezvăluind totodată care sunt vulnerabilitățile oamenilor la anumite vârste și cum le pot depăși.

Mihaela Tatu, dezvăluiri la ceas de seară

Cunoscuta prezentatoare, TV Mihaela Tatu, a fost invitată recent în emisiunea „La Maruta”, acolo unde a împărtășit cu sinceritate etapele importante ale transformării sale personale.

Vedeta a dezvăluit că procesul de autodescoperire și schimbare a început în jurul anului 2006, concretizându-se complet în perioadele ulterioare, cu precădere în 2011 și 2012, moment în care și-a propus să-și îndeplinească, de atunci înainte, toate visele.

„De prin 2006 am început să mă gândesc cu seriozitate la mine, după care a început 2011, 2012 și din 2012 am mare, mare grijă de toate visurile mele care trebuie să devină realitate”, a declarat Mihaela Tatu.

Cu o sinceritate profundă, Mihaela Tatu a subliniat că această transformare a fost întârziată intenționat pentru a se dedica cu responsabilitate rolurilor sale de mamă, soție și fiică. În plus, vedeta a adăugat că, în prezent, ea prețuiește fiecare moment, mai ales că viitorul este imprevizibil pentru oricine.

”Dacă începeam mai devreme această transformare nu îmi făceam datoria ca mamă, soție, fiică și așa mai departe. În concluzie, nu aș fi prețuit ce am acum. Acum când știu că în spate e ce e, dar când nu știu cât e în față, preșuiesc fiecare minut.”, a adăugat ea.

CITEȘTE ȘI: Ce truc a furat Mihaela Tatu de la călugării budiști. O ajută enorm în viață VIDEO EXCLUSIV

Ce lucruri putem schimba cu adevărat, potrivit Mihaelei Tatu

În cadrul emisiunii ”La Măruță”, Mihaela Tatu a adus în atenție observațiile unui șofer de taxi despre tristețea omniprezentă în rândul oamenilor și perspectiva asupra vieții la vârstele mijlocii.

”Veneam cu un șofer de taxi și zicea omul acela că oamenii sunt foarte triști, doar triști, mereu tristețe peste tot. Oamenii nu se gândesc pe la 30-40 de ani că se poate termina totul sau se gândesc la cât timp mai au”, a mai povestit vedea.

Mihaela Tatu a ținut să precizeze că în contextul unei fragilități crescute în fața căreia toți ne aflăm, nu putem decât să schimbăm modul în care alegem să ne raportăm la fiecare situație pe care o întâmpinăm.

„Nu cred că dintr-o dată îți dai seama, te uiți în jurul tău și vezi că dispar oameni mai tineri decât tine. Nu poți să schimbi nimic, decât starea ta de spirit în raport cu ce se întâmplă, nu îi poți schimba pe cei de lângă tine, așa stau lucrurile,” a explicat ea.

Cum a petrecut Mihaela Tatu împlinirea vârstei de 60 de ani

Cunoscuta prezentatoare și-a sărbătorit într-un mod spectaculos împlinirea a 60 de ani, organizând o petrecere memorabilă care a impresionat prin originalitate și eleganță. Cu un entuziasm molipsitor, Mihaela Tatu a împărtășit detalii despre evenimentul său unic, care a avut loc la o fabrică de bere închiriată.

La petrecere au participat aproximativ 110 persoane din diverse colțuri ale lumii, transformând evenimentul într-o adevărată întâlnire internațională. Atmosfera a fost animată și vibrantă, desfășurându-se pe durata a două zile, de la ora 19.00 seara până la 9-10 dimineața. Mihaela Tatu a sublinait că după aceea, petrecerea a continuat la domiciliul său, remarcând faptul că a fost un eveniment plin de bucurie și amuzament.

”Dacă am închiriat o fabrică de bere, am închiriat o fabrică de bere! Lucrurile se întâmplă, să știi, au fost vreo 110 persoane din toată lumea și nu toți, că nu ar încăput.

A ținut de la 19.00 seara a doua zi până la 9-10. Am dormit, am luat prânzul apoi am continuat la mine acasă.” a declarat Mihaela Tatu, subliniind felul său de a fi spontan și dorința de a sărbători cu stil.

Petrecerea nu a fost lipsită de umor și glume legate de sănătate, subiecte pe care Mihaela Tatu le-a abordat des în trecut. Cu toate acestea,  ea a subliniat că există mult mai mult în viață decât aspectele medicale, iar petrecerea organizată la cea de-a 60 aniversare a fost o dovadă vie a acestei filozofii.

”Mereu am vorbit de sănătate, am abordat subiecte de sănătate, de fibroame, de genunchi, dar există și altceva în afară de asta, există o viață frumoasă pe care nu ai cum să o trăiești”, a mai adăugat prezentatoarea.

CITȘTE ȘI: Mihaela Tatu, model la 59 de ani. Cum arată vedeta după ce a fost nevoită să renunţe la televiziune. Foto EXCLUSIV