Peste o tonă de cocaină, găsită pe plajă: este imposibil să o recupereze pe toată
Cazul unei cantități semnficative de cocaină de puritate mare găsită pe plajă se pare că se repetă, după evenimentele din această primăvară de la Constanța.
În luna aprilie a acestui an, valuri de cocaină au ajuns pe plaja de la Mamaia și Năvodari. În opinia anchetatorilor, o barcă care transportă o cantitate semnificativă de stupefiante a eșuat atunci aproape de țărmul românesc al Mării Negre. Operațiunea de recuperare a drogurilor a implicat o cercetare atentă a peste 90 de kilometri de plajă de către 14 nave al Gărzii de Coastă, jandarmi și 12 scafandri.
Situația de la momentul respectiv se pare că se repetă în aceste zile pe litoralul atlantic al Franței. Pachete de cocaină cu o greutate totală care depășește o tonă au fost aduse de maree și recuperate în ultimele săpătmâni. Procesul de recuperare este însă unul foarte anevoios și nimeni nu știe când se va încheia.
Pachetele, de dimensiunea unei cutii de pantofi, înfăşurate ermetic în celofan, conţin cocaină cu puritate ridicată, 83%. Drogul este ‘foarte periculos sub această formă, consumul său putând provoca o supradoză’, a avertizat procurorul din Rennes (nord-vest), Philippe Astruc, precizând că recuperarea pachetelor de pe plaje va mai dura o vreme.
Primele pachete cu cocaină au fost găsite pe litoralul francez la mijlocul lunii trecute, dar s-a intensificat după data de 4 noiembrie. Nu a durat mult până când au apărut și primele victime, persoane care căutau să se îmbogățească rapid sau să consume stupefiantele. Un tânăr în vârstă de doar 17 ani a fost reţinut luni de jandarmi având asupra sa 5 kg de cocaină adunate de pe o plajă din apropierea localității Lacanau. Aceasta era interzisă publicului după descoperirea a numeroase pachete cu droguri începând de săptămâna trecută.
La această oră, aproximativ 100 de anchetatori sunt implicați în procesul de căutare și recuperare a drogurilor. Proveniența lor este încă necunoscută, dar se vehiculează că au fost aruncate de la bordul unui vas avariat sau surprins de o furtună, conform AGERPRES.