Pericolul ascuns în antiviralele de pe piața neagră. Ce substanțe pot conține, Raed Arafat trage un semnal de alarmă

de: Ștefan R. Apostol
06 11. 2021

Odată cu apariția pandemiei, mai mulți specialiști recomandau anumite medicamente antivirale ca și tratamente anti-covid. Printre acestea, doar dacă ne amintim de remdesivir și tocilizumab, aceste medicamente antivirale devenind adevărate miracole. Ulterior au apărut cazuri de vânzare pe piața neagră, atât în Europa, Asia, dar și în România a unor medicamente, presupus a fi, antivirale, dar care ar avea un conținut îndoilenic.

Medicamente antivirale false vândute pe piața neagră. Medicii trag semnale de alarmă

Mai multe anchete jurnalistice, preluate de BBC, vorbeau atât în aprilie, cât și în luna august a acestui an de adevărate afaceri cu medicamente antivirale, vândute pe piața neagră.

De exemplu, o investigație a BBC a constatat că două medicamente antivirale care salvează vieți folosite pentru a trata pacienții cu Covid-19 în India, remdesivir și tocilizumab, erau insuficiente și fuseseră vândute la prețuri excesive pe o piață neagră înfloritoare.

Deși în India remdesivir era deja aprobat pentru tratamente, în luna mai, poliția din India a făcut mai multe arestări pentru vânzarea remdesivirului pe piața neagră. Deoarece guvernul de stat a reglementat piața Remdesivir, atât poliția, cât și Departamentul de Stat pentru Controlul Drogurilor sunt intrigate de sursa medicamentului pe piața neagră.

Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la vânzarea medicamentelor false. Au fost semnalate cazuri în care polițiștii au depistat medicamente antivirale false, cu un alt conținut decât cel inițial.

Pe piața neagră din România se întâmplă același lucru

Când vine vorba de viață și de moarte, nu te-ai aștepta ca speculatorii și  bișnițarii de pe piața neagră să facă un asemenea lucru. Din păcate, realitatea ne dovedește că atunci când este vorba de câștigat bani, nu se dau în lături de la nimic.

Dacă cele relatate anterior se întâmplau în celălalt capăt de lume, acum aflăm că pe piața neagră din România au ajuns să se vândă, conform secretarului de stat Raed Arafat, medicamente antivirale, dar cu un alt conținut decâ cel inițial. Raed Arafat vorbește de medicamente false care au în interiorul învelișului de plastic banala făină.

„Clar că achiziţia de medicamente din surse neautorizate trebuie să atragă atenţia la următorul lucru. Eeste un fenomen foarte vechi, cutia este identică cu cutia originală, dar conţinutul este zero.

Ba mai mult, conţinutul poate să fie chiar periculos pentru sănătate, adică ar putea capsulele să fie umplute cu cretă, cu făină. Se ştie acest mod de falsificare, aşa că oamenii să fie foarte atenţi. Medicamentele nu se cumpără niciodată de pe internet sau de pe tarabe.”, spune şeful DSU, Raed Arafat.