Pepe și Raluca Pastramă au ajuns la o decizie finală. Surpriză: la cine vor locui fetele
Pepe anunța, în urmă cu mai bine de două luni, prin intermediul unei înregistrări video postate Youtube, că familia sa s-a destrămat. Acesta, împreună cu soția lui, Raluca Pastramă, au decis să divorțeze după aproape nouă ani de relație. Din capul locului au vorbit să păstreze o relație amiabilă pentru a-și crește în liniște cele două fete, lucru care s-a difuzat la scurt timp după. Armonia a fost stricată de acuzațiile femeii împotriva fostului soț, pe care îl învinuia de agresiune, dorind să-l taxeze cu ajutorul justiției. Legea nu a fost de partea ei, dar nu a existat nici consecvență, căci bruneta și-a retras plângerea înainte ca aceasta să treacă prin mâinile oamenilor legii. Astăzi, cei doi au ajuns la un acord. Subiectul ”avere” este încă neclar, însă custodia copiilor va fi comună, susțin surse citate de SpyNews.
Noi informații despre divorțul dintre Pepe și Raluca Pastramă. Cei doi au ajuns la o decizie finală
„Suntem foarte bine, credeți-ne pe cuvânt. Dacă vă mai amintiți filmulețul pe care l-am făcut eu acum două luni de zile, mai urmăriți-l o dată. Suntem fix în momentul ăla. Ne înțelegem bine. Că au mai fost mici greșeli pe la mijloc, asta e”, spunea cântărețul, în 6 ianuarie, la Antena Stars.
Acesta este și adevărul, căci, potrivit sursei citate, cei doi foști soți au reușit să se înțeleagă. Divorțul va avea loc la notar, iar fiicele lor, Rosa și Maria, vor avea domiciliul la artist. Cât despre custodie, aceasta va fi comună. Lucrurile au rămas neclare, însă, în ceea ce privește averea. Până acum, se cunoaște că Raluca Pastramă va rămâne cu afacerea familiei, grădinița deschisă nu de mult, în valoare de 380.000 de euro, dar și cu câteva genți și bijuterii scumpe, în valoare de 100.000 de euro. În schimb, nu se cunosc detalii despre mașina pe care aceasta o conduce.
„Copilul nu trebuie să fie privat nici de mamă, nici de tată”
„Au fost niște schimbări majore. Sunt și în momentul de față, dar întotdeauna trebuie să vedem partea plină a paharului. Acum, vă garantez că lucrurile stau așa cum le-am prezentat în primul filmuleț când am anunțat divorțul. Am spus de la început că nu vor fi scandaluri. Că au fost și mici derapaje, că cineva a mai încercat să mai facă ceva vâlva, astea au trecut. Ne-am întors în punctul în care eram în urmă cu două luni și jumătate.
Am ajuns la o variantă amiabilă pe care, de altfel, am stabilit-o de la început. Așa e normal și frumos. Și de Crăciun și de Revelion și de Paștei, dar și în orice altă zi importantă, fetele vor fi și la mine și la Raluca, pentru că așa este normal. Suntem amândoi părinți. Copilul nu trebuie să fie privat nici de mamă, nici de tată”, a povestit recent Pepe, în cadrul emisiunii ”La Măruță”, de la PRO TV.