Pepe a spus totul despre Raluca Pastramă. Adevărul despre femeia pe care a iubit-o enorm

de: Alexandra Chivu
01 02. 2021

Anul 2020 a fost pentru Pepe un an al provocărilor. A rezonat cu soția care a dorit să pună punct căsniciei de 8 ani, a schimbat multe stări până să se obișnuiască cu gândul că familia lui s-a destrămat, dar s-a reinventat pe plan profesional și a luat și frâiele emoțiilor, astfel că ziua de astăzi îl găsește cu zâmbetul pe buze. Acum, se dedică fetelor sale, carierei, fanilor, cărora le promite o reîntălnire la ”Te cunosc de undeva”, și lasă viitorul să-l surprindă.

Pepe, despre Raluca Pastramă. Cu ce a rămas în urma mariajului? Sentimente, gânduri

„Pe plan personal sunt foarte bine, exact cum ne-am propus de la început, aşa suntem în momentul ăsta. Am spus şi în alte interviuri că dacă au mai fost alte ambiţii, derapaje, nu au fost din partea mea şi nici nu mai contează. Din punctul meu de vedere, lucrurile s-au echilibrat, s-au rezolvat. Am înţeles de la bun început cum stau lucrurile, am respectat decizia şi mergem mai departe, ne creştem frumos copiii şi ne-am înţeles cât se poate de amiabil şi de normal”, a răspuns Pepe, întrebat de jurnaliștii de la revista Viva cum au reușit el și Raluca să îngroape securea războiului.

Cât despre sentimentele trăite în momentul când a simțit că mariajul lor s-a terminat, artistul spune: „Chiar nu vreau să intru în detalii. Sunt om matur, am înţeles, am discutat ca oamenii maturi, am realizat că e mai bine aşa pentru noi. Să sperăm că o să fie şi pentru copii mai bine şi atât”.

Ce a învățat din căsnicie și ce crede că nu va mai face într-o relație?

„Nu fug de întrebări, dar nu vreau să creez titluri de primă pagină făcând referire la căsnicia mea. Am învăţat să fim fericiţi şi să ne bucurăm de viaţă, avem doi copii frumoşi, aşa că nu-mi doresc decât să ne bucurăm de creşterea şi de evoluţia lor.

Cu siguranţă viaţa îmi va oferi surprize sentimentale şi nu neapărat că le aştept repede sau mă grăbesc. Nici nu încape discuţia. Suntem oameni tineri, oameni frumoşi, iar dragostea nu are vârstă. Şi nu cred că asta e dorinţa prioritară în momentul de faţă.

Acum ne axăm pe creşterea copiilor, pe educaţia lor, care e cea mai importantă, şi pe carieră. Mai departe, dragostea vine, că a venit mereu şi, chiar dacă a şi plecat, întotdeauna apare o luminiță la capătul tunelului. Nu despre asta este vorba. Mi se pare că e totul atât de normal şi de firesc, încât nici nu cred că trebuie să acord importanţă acestui subiect”, a spus solistul.