Pensionarii din România sunt revoltați. Cine sunt cei care primesc indemnizații de peste 18.000 de lei

de: Nechifor Ioana
24 07. 2019

Un nou raport despre situația pensiilor de serviciu a fost anunțat de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP)! Potrivit datelor centralizate, numărul de beneficiari de pensii de serviciu, la sfârșitul lunii iunie 2019, ajungea la 9312 de persoane, în creștere cu 9 persoane față de luna precendentă.

Pensionarii care beneficiază de indemnizații de peste 18.000 de lei

Dintre 9312 de persoane, 3801 sunt beneficiari ai Legii 303/2004, privind statutul procurorilor şi judecătorilor. În acest caz, pensia medie a fost de 18.225 lei (18.180 de lei în mai), din care 17.050 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Topul este continuat de cei care se încadrează în Legea nr. 216/2015, privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, respectiv 850 de beneficiari. Pensia medie era de 5.533 lei, din care 3.371 lei suportaţi de la bugetul de stat.

Conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 805 de persoane, iar pensia medie se ridică la 4.467 de lei. Din această sumă, 2.711 lei reprezintă valoarea suportată de bugetul de stat.

În urma noului raport, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007, privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, beneficiau 1.453 pensionari. În acest caz, pensia medie ajunge la valoarea de 10.865 lei, din care 7.688 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 605 persoane, media fiind de 7.745 lei, din care 4.325 de lei cota suportată din bugetul de stat.

Tot în urma informațiilor centralizate de CNPP mai reiese că de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, beneficiau 1.798 pensionari. În această situație, pensia medie ajunge la 4.261 lei, iar din aceștia, 2.583 lei sunt suportaţi din bugetul de stat.