Pensiile președinților României, tăiate de Viorica Dăncilă. Câți bani vor pierde Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu
Proiectul de lege al ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, care prevede impozitarea pensiilor speciale îi vizează și pe foștii președinți ai României. Dacă va primi votul final, atunci Emil Constantinescu, Ion Iliescu și Traian Băsescu vor încasa mai puțini bani.
Proiectul de lege care vizează impozitarea pensiilor speciale a fost depus de ministrul Finanțelor, Eugen Tedorovici. Inițiativa a fost recent adoptată de Senat și merge la Camera Deputaților pentru votul final.
Proiectul prevede impozitarea pensiilor speciale mai mari de peste 7.000 de lei cu 30%. De asemenea, cele peste 10.000 de lei vor fi impozitate cu 50%.
Printre cei care primesc pensii speciale se numără foștii președinți ai României, care primesc o indemnizație de 75% din actulul salariu de președinte, separat de celelalte beneficii, precum pensia obișnuită. În aceste condiții, ei vor fi afectați de impozitare, pentru că această indemnizație specială depășește 8.300 de lei brut.
Câți bani vor pierde Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu
Traian Băsescu are venituri lunare în valoare de aproximativ 24.000 de lei, cumulate din pensie, salariu de senator și indemnizații. Fostul ministru al Muncii, Olguța Vasilescu, susținea că pensia lunară a lui Traian Băsescu este de 4.800 de lei, salariul de senator este de peste 10.840 de lei, iar indemnizația de fost președinte este de 8.367.
În total, Traian Băsescu primește lunar 24.000 de lei, iar dacă se cumulează pensia cu indemnizația specială, atunci fostul președinte este afectat.
Și Emil Constantinescu încasează, lunar, aproximativ 13.000 de lei. Are o pensie lunară de circa 5.000 de lei pentru activitatea sa de profesor universitar şi rector al Universităţii Bucureşti, la care se adaugă indemnizaţia pentru mandatul de la Cotroceni, 8.367 de lei lunar.
Așadar, și el va fi afectat de proiectul de lege al lui Teodorovici.
Ion Iliescu încasează o pensie în valoare de 18.000 de lei. Pensia fostului preşedinte primește în jur de 4.000 de lei pentru ce a muncit înainte de 1989.
Mai primește și pensia specială pentru un mandat de deputat și trei mandate de senator, cel puțin 4.600 de lei, la care se adaugă indemnizația de fost președinte.
Cine mai primește pensie specială în România:
- angajaţii Curţii de Conturi şi cei ai Curţii Constituţionale;
- judecătorii şi procurorii;
- personalul auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti şi cei ai parchetelor de pe lângă acestea, şi personalul care funcţionează în cadrul Institututului de Expertize Criminalistice;
- funcţionarii publici parlamentari;
- parlamentarii;
- personalul aeronautic civil navigant pofesionist din aviaţia civilă din România;
- corpul diplomatic şi consular;
- pensionarii militari;
- aleşii locali