08 feb. 2023 | 12:33

Pensiile care dispar din România, în cel mai scurt timp. Se întâmplă în 2023, mulți se vor enerva

Social
Pensiile care dispar din România, în cel mai scurt timp. Se întâmplă în 2023, mulți se vor enerva
Reforma pensiilor, asumarea PNRR, și pensiile speciale

La prima guvernare PNL-USR, în urma elaborării PNRR, România își asuma una din cele mai importante reforme din ultimii 30 de ani, și anume reforma sistemului de pensii. Dar, cum totul se tratează, din păcate, politic, discuția pe marginea reformării și a recalculării pensiilor ș a pensiilor speciale a generat conflicte în spectrul politic românesc. Deși controversele au existat, astăzi asistăm la o discuție despre pensiile care dispar din România, în cel mai scurt timp, iar conform unor surse acest lucru se întâmplă în 2023, mai mult ca sigur că beneficiarii acestor pensii se vor enerva.

Reforma pensiilor, asumarea PNRR, și pensiile speciale

Reformarea sistemul de pensii din România, pe lângă faptul că este un punct sensibil asumat în PNRR, este și o amplă dezbatare și o pârghie de negociere politică între forțele din Parlamentul României. Deși nimeni nu vrea să recunoască, vorbind aici de factorul politic, sistemul public de pensii din România a avut dificultăți reale.

Autoritățile publice, în ultimii ani, au apelat la diferite măsuri de reformare a sistemului, sistemul cu mai mulți piloni (Pilonul I, Pilonul II și Pilonul III de pensii),  fiind considerat ca un pachet de soluții viabile.

Dar, așa cum spuneam la început, incidența factorului politic este semnificativă, iar inechitățile sociale au apărut și sunt în continuare prezente, indiferent de eforturile specifice. Aceste inechități, de care astăzi vorbesc exponenții politici din PSD și char PNL, vor fi prezente atâta timp cât interesele instituțiilor financiare și factorul politic rămân puternic interconectate.

Încă de la implementarea lor în România, pensiile speciale au stârnit și, în continuare, stârnesc dezbateri politice, în principal pentru sumele primite de către beneficiarii acestora. Un caz aparte, înac est moment, îl reprezintă pensiile speciale încasate de magistrați, statul cheltuind cu aceste sume aproximativ 0,85% din PIB.

Ironia face că astăzi, un membru USR, care la momentul asumării PNRR făcea parte din echipa de elaborare a proiectului, vine și critică în termeni duri aceste pensii speciale, Claudiu Năsui spunând că cei în cauză „au pensii speciale tocmai din cauza acestei puteri politice pe care au avut-o”.

Vezi și: Anunţul zilei despre recalcularea pensiilor. Toţi pensionarii aşteptau această veste

Proiect de lege, decizia CCR de neconstituționalitate și pensiile care dispar din România

Odată cu schimbarea guvernării, trecând la cea de coaliție PNL-PSD, ministrul Muncii, Marius Budăi era cel care punea pe masa actualului guvern un proiect de lege menit să recalculeze pensiile, inclusiv cele speciale, numai că a fost sesizat CCR-ul, instituția luând decizia de a pune în neconstituționalitate acest proiect de lege, deci, cu alte cuvinte, nu se putea pune problema recalculării pensiilor speciale pe baza noului model de calcul, inclusiv a celor care se află în plată, iar Claudiu Năsui explică acest aspect:

„Aici este o discuție, asta iarăși o discuție juridică, eu consider că da, pentru că face parte din zona aceea de asistență socială și e politica statului cât decide să dea asistență socială. Atenţie, pensia specială nu este o pensie contributivă, are o componentă contributivă care într-adevăr ea nu poate fi recalculată, nu poate să scadă, în schimb componenta specială e o parte de asistență socială a statului și o politică de asistență socială pe care statul și-o poate schimba. Deci, aș spune că da”, a spus fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui pentru Impact.

Concluzia pe care o putem trage după cele declarate de Claudiu Năsui, este că pensiile speciale, mai ales ale magistraților, sunt pensiile care dispar din România în cel mai scurt timp, inclusiv cele care se află acum în plată, dacă noul proiect de lege amintit va intra în vigoare, cu tot cu decizia CCR de neconstituționalitate.

Vezi și: Pensii speciale colosale în decembrie 2021. Cea mai mare sare de 20.000 de lei

Dar același vicepreședinte USR mai spune că tot acest mecanism este la latitudinea forțelor politice, acestea fiind cele care ar putea decide sau nu soarta pensiilor speciale:

„Exact asta s-a întâmplat cu majoritatea proiectelor de lege. Deci practic se mai pune o virgulă. În general, Senatul nefiind o cameră care e decizională, nu prea contează. Se trece pe acolo. E mai mult enunțare de principii și fanfară.

În momentul în care ajunge proiectul la Cameră și trece de prima comisie, în momentul acela se pun amendamente care, atenție, nu apar pe site, nu sunt publice, presa și oamenii nu cunosc raportul până nu este votat în plen. Și de multe ori așa au fost strecurate amendamente, virgule foarte amplasate care au schimbat foarte mult proiectul de lege.

Deci, da, mă aștept și la lucrul acesta și de ce mă aștept la asta? Pentru că categoriile acestea de pensionari speciali sunt extrem de puternice politic. Practic, nu e de mirare că au ei pensie specială, pentru că au pensii speciale tocmai din cauza acestei puteri politice pe care au avut-o, prin care și-au putut da aceste privilegii. Deci, această putere nu a dispărut, ei încă o au și m-ar mira să n-o folosească”, a insistat Claudiu Năsui.

Vezi și: Vești proaste despre pensiile speciale. Marius Budăi a făcut anunțul de care românii se temeau

PSD vrea eliminarea pensiilor speciale

La doar câteva luni de la intrarea la guvernare, și după ce Marius Budăi aducea în discuție limitarea impusă în PNRR de 9,5% din PIB pentru majorările pensiile, asta însemnând un efort bugetar major în cazul pensiilor speciale, liderul PSD, Marcel Ciolacu, declara că din punctul de vedere al partidului său aceste pensii speciale sunt prioritatea numărul unu, în sensul că ar fi de acord ca ori să dispară, ori să intre în noul sistem de calcul, la fel ca pensiile normale.

Dar există o problemă, cea a Ministerului de Justiție, având în vedere că piatra tare în aceste discuții se află aici, conform celor declarate de Marcel Ciolacu care cerea ministerului o cale de rezolvare, spunând că „Ministerul de Justiție trebuie să găsească calea constituțională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie odată închis pentru totdeauna în România.”

Vezi și: Câte milioane de lei ne costă pensiile speciale, lunar. Suma e colosală

Concluzie

Deși pensiile speciale sunt un subiect fierbinte, trebuie luat totuși în calcul faptul că, de exemplu, un român cu pste 40 de ani de muncă iese la pensie după 65 de ani, încasând cel mult 2.500 de lei, iar un magistrat, care iese la pensie la 50 de ani, încasează din cei 0,85% din PIB o pensie de 30.000 de lei.

Concluzia o trage cititorul, iar restul așteaptă o rezolvare echitabilă a acestor inechități din sistemul public de pensii. Rămâne să vedem dacă pensiile speciale vor fi, în cele din urmă, pensiile care dispar din România, și dacă asta se întâmplă în 2023.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro