Pensiile au fost majorate cu 13,8% la începutul acestui an, iar în luna septembrie vor avea loc recalculările. Ce români vor avea pensii mult mai mari și ce categorie de pensionari nu va primi niciun ban în plus, aflați în rândurile următoare.
Pensiile tuturor seniorilor au crescut de la 1 ianuarie 2024, iar din septembrie, o parte din pensionari vor avea parte din nou de majorări. Simona Bucure Oprescu, ministrul Muncii, a explicat care sunt românii pentru care veniturilor vor crește mai mult.
Potrivit acesteia, pensionarii cu un stagiu de cotizare mai îndelungat vor avea o pensie mai bună, datorită punctelor de stabilitate.
„Această diferență se vede în special în cazul celor care sunt în indemnizația minimă socială, fiindcă astăzi avem în România aproximativ 1.200.000 de pensionari din cei 4.700.000 de pensionari care sunt în indemnizația minimă socială. Aceștia au beneficiat deja de o creștere datorită majorării de la 1 ianuarie cu 13,8% de la 1.125 de lei la 1.281 de lei.
Ei bine, în cazul celor în indemnizația minimă socială, care au stagii de cotizare peste 25 de ani, datorită punctelor de stabilitate, nu vor mai fi otova cu toții, ca într-un sac, la același nivel, și cei care au lucrat de exemplu, 35-38 de ani pe salariul minim pe economie, nu vor mai primi același venit ca pensionarul care a lucrat 15 ani stagiul minim de cotizare, are pensie limită de vârstă și care primește tot indemnizația minimă socială.
Datorită punctelor de stabilitate, cei care au muncit mai mult vor primi mai mult”, a explicat Simona Bucura Oprescu.
Totodată, această informație a fost confirmată și de șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
Chiar dacă mulți pensionari așteaptă cu nerăbdare recalcularea, anumiți seniori nu vor avea parte de niciun ban în plus la pensie. Cu toate acestea, Marius Budăi spune că nu există o pensie care să scadă.
Dacă veniturile ar trebui să scadă în urma recalculării, legea spune că se va menține cuantumul cel mai avantajos pentru persoana în cauză. Prin urmare, în cel mai rău caz va rămâne doar cu majorarea de 13,8%, dar venitul nu se va micșora.
„Pentru recalculare, există un articol clar în lege că atunci când, în urma recalculării unei pensii, iese un punctaj mai mic, se păstrează cuantumul în plată”, anunța Marius Budăi, în urmă cu câteva săptămâni, la Antena 3 CNN.