Pensii 2021. Formula de calcul se schimbă! Raluca Turcan a făcut marele anunț azi
Pensii 2021. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat o nouă formulă de calcul pentru pensii, care se bazează pe documente justificative din dosarele de pensii, care să ateste contributivitatea în sistemul social.
Pensii 2021. Formula de calcul se schimbă
Raluca Turcan a mai spus că de acum înainte, toate casele județene de pensii vor fi obligate să ia în considerare aceste acte.
„Am decis astăzi să emitem un nou ordin de ministru în procesul de reevaluare a dosarelor de pensii pentru recalculare, întrucât am constatat câteva aspecpte care trebuiau reglementate. Pensionari care așteaptă de o viața întreagă să li se facă dreptate se adresau caselor de pensii, pentru că, în dosarele de pensii pe care le aveau, dețineau o serie de documente care să ateste factori suplimentari de contributivitate. Neexistând un cadru legal până în momentul de față, care să oblige casele județene de pensii să ia considerare acești factori de contributivitate, comportamentul era diferit. Unele case acceptau și includeau în bazele de date din dosarele de pensii aceste date, altele nu. Fapt care creează un tratament discriminatoriu”, a spus ministrul Raluca Turcan.
Ce a anunțat Raluca Turcan
Tot Raluca Turcan a mai spus că un fenomen îngrijorător îl reprezintă creșterea alarmantă a sumelor pe care statul trebuie să le achite de pe urma proceselor pierdute cu pensionarii.
„Sunt cheltuieli în instanță tot mai mari. Dacă anul trecut am plătit pentru procesele câștigate de pensionari împotriva statului 10 milioane de lei, doar în primul trimestru al acestui an cheltuielile de judectă plătite de Casa Națională de Pensii se ridică la 3,2 milioane de lei, ceea ce ar însemna că, dacă se menține același ritm, până la sfârșitul anului vom plăti 13 milioane de lei. Evident că, până nu venim cu o lege a pensiilor este foarte posibil ca șirul proceselor să continue. Însă, după ce terminăm noua lege a pensiilor, dorim cu toții ca, orice dosar cu șină să nu mai fie deschis și toate infiormațiile care atestă contributivitate, vechime, specializare să fie operate în format electronic. Aceasta a fost solicitarea pe care am făcut-o astăzi caselor județene de pensii.
Să ia în serios acest proces, să trateze oamenii cu empatie, pentru că sunt unii care, pe bune dreptate, aveau adeverințe care să ateste contributivitate pentru dosare, dar întrucât s-au pensionat înainte de anul 2001, când anumiți factori de contributivitate nu erau luați în calcul, atunci nu și-au mai depus documentele la dosar. Deci, din acest moment, există această obligație, de tratament unitar al caselor județene pentru oameni care chiar așteaptă să li se facă dreptate. În primul rând prin îmbunătățirea informațiilor din dosare și mai apoi prin recalcularea finală a pensiilor”, a mai spus Raluca Turcan.