Pensii 2021. Banii s-au virat chiar azi. Anunțul pentru milioane de pensionari la început de an

Raluca Turcan anunță plata pensiilor

La finele anului 2020, după învestirea noului Guvern, exista posibilitatea incapacității de plată a pensiilor. Situația de fapt a făcut ca pensionarii să nu aibă garanția primirii pensiilor la început de an. Astăzi, Raluca Turcan a anunțat că românii își vor primii la timp pensia în această lună.

Raluca Turcan anunță plata pensiilor

Lipsa unei coeziuni decizionale și chiar lipsa banilor la bugetul de stat au creat o situație delicată la finele anului trecut. Conform unor surse exista posibilitatea ca cei peste 3 milioane de pensionari să nu-și primească la timp pensia. Astăzi, însă, actualul ministrul al muncii, Raluca Turcan a anunțat că banii au fost trimiși și că vor ajunge prin intermediul Poșteri Române către beneficiari.

”Am discutat din nou azi cu reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice. M-am asigurat că este respectat calendarul de plată a pensiilor la domiciliu. Calendar pe care l-am stabilit cu instituțiile implicate. Casele Județene de Pensii au solicitat astăzi transmiterea în regim de urgență a dispozițiilor bugetare.

Acestea reprezintă plățile de pensii pentru ianuarie 2021. Solictiarea s-a făcut către ANAF. Ulterior, au fost întocmite ordinele de plată către Poșta Română și au fost virate sumele pentru pensiile ce urmează a fi plătite la domiciliu în ianuarie 2021″, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Pensionarii români vor primii banii până pe 15 ianuarie

Conform celor declarate de Raluca Turcan, Poșta Română va începe imediat plățile banilor către beneficiari. În același comunicat dat publicității pe contul oficial de Facebook, Raluca Turcan a asigurat pensionarii din România că-și vor primi la timp sumele datorate de către stat. A mai spus că reprezentanții Poștei Române vor face plățile pensiilor până pe pe 15 ianuarie, inclusiv.

„Toate aceste proceduri vor permite Companiei Naționale Poșta Română să înceapă imediat achitarea pensiilor la domiciliu. Reamintesc că, pentru pensionarii care au optat să își primească drepturile bănești acasă, plata se face prin Convenție între datele de 1 și 15 ale fiecărei luni”, a precizat ministrul Muncii.

Într-o altă postare, datată din 31 decembrie 2020, Raluca Turcan anunța că vor crește de la 1 ianuarie 2021 și alocațiile copii cu 20%, conform calendarului stabilit.

”Alocațiile pentru copii vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 și 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar. Pentru copiii până în 2 ani și copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocației va fi de 427 de lei lunar.”, a precizat ministrul Muncii, tot pe Facebook.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI