Pe ce concurent a pus ochii Mihaela Rădulescu la Ferma. ”Cel mai mare defect al lui era verigheta”
În noul sezon ”Ferma. Orășeni vs. Săteni” au intrat 16 concurenți. Asistente TV, sportivi, artiști sau comendianți, unii deja eliminați din competiție, toți și-au dovedit calitățile într-ale muncii de la țară în fața Mihaelei Rădulescu, gazda show-ului de la PRO TV. Numai unul pare-se că i-a intrat și la inimă: luptătorul Andrei Stoica. Acesta a impresionat-o cu fizicul său, vedeta mărturisind chiar într-un interviu pentru ”La Măruță” că e „greu când îl vezi la bustul gol printre găini și fân”. Are, însă, un defect: verigheta, a spus în spirit de glumă Anisia Gafton, fosta colegă care a devoalat plăcerea prezentatoarei TV.
Mihaela Rădulescu a pus ochii pe unul dintre luptătorii de la Fermă. Concurentul este însurat și are trei copii
Prima eliminată din competiția de la PRO TV, Anisia Gafton a revenit pe micile ecrane, dar din postura de invitat în cadrul unui show. Aceasta a făcut precizări cu privire la ce se întâmplă în fermă, alături de câteva picanterii în ceea ce-i privește pe concurenții rămași. Despre Andrei Stoica a spus că era bărbatul care le făcea pe toate concurentele să suspină, inclusiv pe Mihaela Rădulescu. Ea a vorbit și despre relația dintre George Burcea și Viviana Sposub, susținând proaspătul cuplu.
„Mihaela Rădulescu este senzațională, este frumoasă și foarte amuzantă. Și Mihaelei îi plăcea de Andrei Stoica. Cel mai mare defect al lui era verigheta” a spus Anisia Gafton.
„Amândoi erau singuri, fumoși, îi înțeleg. Și eu dacă eram singură ca Viviana mă duceam acolo să îmi fac o relație. De ce nu? Toți bărbații de acolo sunt frumoși”, a declarat aceasta despre relația dintre fostul soț al Andreei Bălan și Viviana Sposub.
Distincții și viață personală
Andrei Cătălin Stoica este un kickboxer român și campion mondial SUPERKOMBAT la categoria super-cruiser. Titlul l-a deținut în 2013. Este semnat și de către GLORY, acolo unde, în 2014, la Istanbul, a intrat în ring cu unul dintre cei mai buni luptători și fostul campion neînfrânt al It’s Showtime, congolezul Danyo Ilunga. Românul a pierdut prin knockout, dar a avut un început promițător.
Andrei Stoica este în top 10 mondial la categoria semi-grea în două clasamente: GLORY și LiverKick.com. Sportivul a fost declarat ”Luptătorul anului 2014” în România de către Clubul Sportiv al Jurnaliștilor.
În ceea ce privește viața personală, bărbatul este căsătorit cu Andra și au împreună trei copii: Albert (născut în 2013), Alexandru Constantin (născut în 2015) și Eva (născută în 2019).