Paula Seling a adoptat o fetiţă. Vedeta a ţinut totul secret până acum: „Este de 6 ani în familia noastră”
Aproape nimeni nu a știut până acum! Paula Seling a adoptat o fetiţă. S-a întâmplat în urmă cu șase ani de zile, însă a decis să păstreze totul sub lacătul tăcerii. Până acum, când interpreta a dat vălul la o parte și a vorbit deschis despre fiica ei, Elena, în vârstă de nouă ani. Ce a dezvăluit frumoasa cântăreață despre viața de mamă.
Paula Seling a adoptat o fetiţă
Anunț neașteptat în showbiz! Paula Seling, una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică religioasă din țara noastră, a adoptat o fetiță, în urmă cu șase ani de zile. Copila avea atunci doar trei anișori. Mai nimeni nu a știut despre acest detaliu din viața frumoasei cântărețe. Chiar vedetă a recunoscut că a ales să țină totul secret – până acum.
Paula Seling este cunoscută pentru discreția pe care o menține când vine vorba despre viața sa personală. De multe ori, stă departe de lumina reflectoarelor și camerele de filmat. Asta nu înseamnă că nu este activă pe plan profesional, inclusiv pe rețelele sociale, unde își ține la curent fanii cu proiectele sale muzicale.
În vârstă de 43 de ani, cântăreața a dezvăluit abia acum că este, de fapt, mamă. A adoptat-o pe Elena, fiindcă așa o cheamă pe fetițe ei, în urmă cu șase ani de zile. Copila are nouă ani și aduce doar motive de bucurie în familia frumoasei interprete. Toți o iubesc nespus de mult, după cum chiar cântăreața a dezvăluit.
„S-a exprimat că dorește să afle lumea despre ea”
„Elena este în familia noastră de șase ani. Schimbarea vine doar în prezentarea ei în fața publicului. Am considerat important, până acum, să ne dăm timp de a se așeza toate în familia noastră, de a crește și de a fi suficient de matură încât să decidă singură dacă vrea sau nu să apară în viața publică.
În ultima perioadă, s-a exprimat mai des că dorește să afle lumea despre ea. Și, iată, fata noastră superbă a crescut. Ne bucurăm enorm de Elena!”, a spus Paula Seling, într-un interviu oferit Viva.ro.
Părinții interpretei se bucură mult că își pot îndeplini rolul de bunici. O plac foarte mult pe Elena, însă au grijă să o răsfețe cu măsură. La cei nouă ani pe care îi are, copila a avut parte deja de foarte multe vacanțe împreună cu bunicii săi. Toți sunt în al nouălea cer de fiecare dată când au ocazia să petreacă timpul cu ea.
De ce a ținut totul secret până acum
Paula Seling a explicat și care a fost motivul pentru care, până acum, nu a vorbit despre fiica ei. Decizia a fost luată ca urmare a unei întâmplări nedorite, ce a avut loc la o grădiniță pe care Elena o frecventa la un moment dat. Nu știm concret ce s-a întâmplat atunci, însă evenimentul a pus-o pe cântăreață în poziția de a menține discreția cu privire la situația fiicei sale.
„Viața unui copil în situația Elenei este destul de complicată. Copiii, uneori, preiau discuții din cadrul familial și pot să se necăjească unii pe alții, în comunitate. Nu e vina lor. Poate că societatea are anumite moșteniri din vremea veche. Am preferat să nu comunicăm această bucurie până când Elena nu va fi suficient de matură să înțeleagă ce i se întâmplă și să fie puternică în fața oricăror situații”, a mai spus Paula Seling.
Elena este un copil foarte sensibil, iubitor, determinat, harnic și talentat. Mama sa a precizat că nu a dat importanță niciodată la ce au vorbit oamenii despre situația în care se află. Totuși, singurul lucru important în circumstanțele date a fost echilibrul fiicei sale, pe care o iubește enorm.