Patimile lui Tudor Arghezi, ”dușmanul poporului”. S-a iubit cu o călugăriță, s-a chinuit în închisoare și a compus pe hârtie igienică, după ce a fost interzis de comuniști
Unul dintre cei mai prolifici scriitori români ai tuturor timpurilor, Tudor Arghezi, sub numele său adevărat Ion N. Theodorescu, a trăit o viață ca în filme. Geniul literaturii românești a debutat la 47 de ani, după ce a trăit experiențe care i-au marcat, pentru totdeauna, existența. A fost aruncat de 2 ori în închisoare, a vândut cireșe pentru a supraviețui și a scris poezii pe hârtie igienică. Cine a fost omul din spatele zeului.
Se retrage la mânăstire după ce prima lui iubită moare la 19 ani
Tudor Arghezi, numele care strălucește în pantheonul literar românesc, ascunde în spatele versurilor sale o viață plină de patimi și contradicții. De la începuturile sale ca tânăr poet până la triumful său literar, viața geniului a fost marcată de evenimente dramatice și alegeri controversate.
La 19 ani, cel ce avea să devină unul dintre cei mai mari poeți ai României primește prima mare lovitură de la viață, în momentul în care iubita lui de la acea vreme moare subit, lăsându-l îndurerat. Decide să se retragă la mânăstire sub numele de părintele Iosif, însă destinul are alte planuri pentru el.
Realizează că nu poate primi răspunsurile pe care le căuta la Mânăstirea Cernica și pică în ispită, trăind un amor fierbinte cu Constanța Zissu, femeia care îi dăruiește un copil din flori.
Renunță la haina monahală și pleacă în străinătate, stabilindu-se în Paris și Geneva, acolo unde lucrează ca bijutier și ceasornicar pentru a-și câștiga existența.
Exil și revenire. Pamfletele sale îl trimit la închisoare
Plecat în exil în Europa, Tudor Arghezi se confruntă cu greutăți și obstacole, dar și cu oportunități de creștere și de învățare. Întoarcerea în țară marchează începutul unei intense activități publicistice și literare, dar și momentul unei noi drame: închisoarea.
În urma unor acuzații de trădare și colaboraționism cu nemții, Arghezi este declarat ”dușmanul poporului”. Este condamnat la cinci ani de închisoare, din cauza pamfletelor pe care le redactează, în care își exprimă părerea despre păstrarea neutralității României în Primul Război Mondial.
Experiența din închisoare îl inspiră să scrie unele dintre cele mai profunde și intense opere ale sale, precum „Flori de mucigai” și „Poarta neagră”. Eliberat după un an, prin decret regal, scriitorul revine în societate cu determinare și pasiune.
Paraschiva, femeia care l-a salvat de la damnare
Destinul îi surâde în momentul în care i-o aduce în cale pe Paraschiva, sufletul său pereche, jumătatea lui mai bună și femeia care reușește să-i cucerească inima. Alături de ea, Tudor Arghezi va avea doi copii, un băiat și o fată, pe nume Baruțu și Mitzura.
Debutul literar la 47 de ani și sfidarea regimului socialist
În ciuda tuturor obstacolelor și suferințelor, Arghezi își vede împlinit visul literar, publicând primul său volum de versuri, ”Cuvinte potrivite” la vârsta de 47 de ani.
Își construiește casa de la Mărțișor pe terenul de lângă închisoarea de la Văcărești, locuință ce devine, rapid, o emblemă a perseverenței și a devotamentului său față de literatură.
Sarcasmul și inteligența care îl caracterizează îl împing să scrie pamflete și cronici care nu sunt pe placul comuniștilor. În 1943 este aruncat, din nou, după gratii după ce-l ironizează pe şeful Legaţiei Germane în România, baronul Manfred von Killinger:
„Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit? Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi.
Ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat.
Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune! I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu.
Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.
Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete şterse de sânge?”, scria marele Tudor Arghezi, potrivit Adevărul.
A vândut cireșe și a compus pe hârtie igienică
După ce a petrecut încă un an la închisoarea din Târgu Jiu, Tudor Arghezi s-a întors la casa lui din Mărțișor. Falit și însemnat ca un paria al societății, autorul și-a câștigat existența vânzând cireșe care creșteau în propria curte.
Anii de zile în care nu a fost lăsat să publice au reprezentat o adevărată tortură pentru geniul său, Arghezi fiind nevoit să compună pe hârtie igienică, după cum povestea, ani mai târziu, fiul său.
”La un moment dat, tata nu mai avea nici măcar hârtie de scris. A fost silit să scrie cu creionul pe hârtie de WC, care atunci se mai găsea sub formă de pachete dreptunghiulare, găurite într-un colţ de un fir de sârmă”, declara, în interviuri, Baruţu Arghezi.
Numele său a fost reabilitat în anul 1952, la sugestia lui Gheorghe Gheoghiu Dej, Arghezi fiind nevoit să facă un compromis, plătind un preț extrem de mare, cel de a redacta opere favorabile regimului.