Pasagerii s-au luat la bătaie într-un avion Wizz Air care a aterizat la București. Ce s-a întâmplat după

Pasagerii s-au luat la bătaie într-un avion Wizz Air care a aterizat la București. Ce s-a întâmplat după
Incident pe pe ruta Copenhaga-București al companiei WizzAir

Atunci când zburăm cu avionul, indiferent pe ce rută am merge, sunt anumite reguli pe care trebuie să le respectăm pentru siguranța noastră, dar și a avionului în sine. Dar, cum uneori aburii băuturii scot ce e mai rău din oameni, apar și situații nedorite. Este și cazul unui zbor pe ruta Copenhaga-București de astăzi, zbor care a avut parte de un eveniment de acest gen. Conform autorităților de pe Aeroportul din Otopeni, la bordul cursei un cetățean român, în stare de ebrietate, a provocat scandal, fiind dat jos de forțele de ordine ale terminalului.

Incident pe pe ruta Copenhaga-București al companiei WizzAir

Deși există controale stricte la îmbarcarea în avioane, de multe ori, pe fondul consumului de acolo în avion, de cele mai multe ori apar situații nedorite, mai ales atunci când se face exces. Un astfel de caz, din păcate, a avut loc pe cursa companiei WizzAir de la Copenhaga spre București.

Conform autorităților de pe Aeroportul Internațional „Henry Coandă”, la bordul cursei un cetățean român, de 44 de ani, pe fondul consumului escesiv de alcool, a provocat un scandal cu alți pasageri aflați la bordul aeronavei. Odată ajunși pe aeroport, echipajul aeronavei a cerut de urgență ajutorul forțelor de ordine de pe aeroportul din Otopeni.

La aterizare, bărbatul sub influența alcoolului a fost dat jos din avion și dus către biroul de poliție din terminal. Autoritățile aeroportului spun că nu au fost victime, bărbatului fiindu-i interzis, ulterior, să mai zboare cu compania.

„Motivul, un pasager român în vârstă de 44 ani a provocat un scandal la bordul aeronavei care venea din direcția Copenhaga-București. Bărbatul, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a fost preluat din aeronavă la aterizare de către polțtia de frontieră, urmând a se întocmi lucrare penală pentru încălcarea prevederilor Codului aerian ( art. 119 alin 2)”, au transmis, joi seara, reprezentanții Poliției de Frontieră.

Alte cazuri de scandaluri la bordul avioanelor

Genul acesta de situații, spun în general echipajele aeronavelor, sunt frecvente. De cele mai multe ori se întâmplă la bordul avioanelor, pe fondul consumului în exces de alcool, cumpărat pe timpul zborurilor. Deși reprezentanții echipajelor de zbor au spus de multe ori că a trebui interzis alcoolul la bordul aeronavelor, multe companii nu au făcut asta.

Un alt caz, dar nu de genul celui prezentat anterior, a avut loc recent într-o altă cursă, când o însoțitoare de bord dintr-un avion al companiei Southwest Airlines și-a pierdut doi dinți după ce ar fi fost lovită de un pasager care a ignorat în mod repetat instrucțiunile de la bord, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei aeriene.

Departamentul de poliție portuară din portul San Diego a acuzat-o pe Vyvianna Quinonez, în vârstă de 28 de ani, de lovire cauzatoare de vătămare corporală gravă în urma incidentului, care a fost filmat și a devenit ulterior viral.

Incidentul a stârnit o indignare generalizată, dar pentru însoțitorii de bord a fost doar cel mai recent exemplu al creșterii numărului de călători care devin turbulenți și, în unele cazuri, devin violenți împotriva celor care au sarcina de a aplica regulile federale și ale companiilor aeriene.