06 mai 2020 | 16:09

Părinții vor avea mai multe zile libere în acest an. Legea adoptată de Parlament

Știri generale
Părinții vor avea mai multe zile libere în acest an. Legea adoptată de Parlament
Mai multe zile libere pentru părinți

Perioada stării de urgență reprezintă o provocare mai ales pentru părinți pentru că aceștia nu își pot duce copiii la creșă, grădiniță sau școală din pricina restricțiilor. Cu toate acestea, având în vedere prelungirea închiderii unităților de învățământ până în toamnă, aceștia sunt nevoiți să găsească metode alternative. Parlamentul vine în sprijinul părinților și adoptă o nouă lege care să le ofere mai multe zile libere familiilor cu copii.

Astfel, părinții vor putea beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor ce au vârsta până la 12 ani, chiar și după încetarea stării de urgență, până la încheierea anului școlar, conform Agerpres.

Deputații au decis în unanimitate, conferind un vot favorabil proiectului de lege care privește aprobarea Ordonanței de urgență cu nr. 30/2020 pentru a modifica și completa unele acte normative. Totodată, se stabilesc astfel măsurile ce țin de protecția socială în contextul epidemiologic actual, determinat de pandemia cu coronavirus.

Regulile conform cărora părinții pot obține zile libere

Actul normativ, susținut de Ministerul Muncii și de președintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, presupune:

  • acordarea de zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, având în vedere suspendarea cursurilor sau închiderea temporară a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși, ori ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente.

Excepția de la regulă o reprezintă faptul că aceste prevederi se aplică în 2020 și pe perioada următoare încetării stării de urgență, până la finalizarea anului școlar.

Proiectul de lege se aplică pe toată perioada anului 2020

Deputaţii Adrian Solomon (PSD) şi Eva Andrea Csep (UDMR) arată printr-un amendament că prevederile prezentei legi se prelungesc până la ridicarea tuturor restricțiilor impuse de epidemia cu COVID-19. Practic, ele vor fi în vigoare

…de la data încetării stării de urgenţă instituite prin decret, potrivit art. 93 alin.(1) din Constituţia României, republicată, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţii, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească părinții pentru zile libere

De asemenea, printr-un alt amendament, se specifică faptul că părinții ce au copii cu vârsta cuprinsă până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau care au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani (faţă de 18 ani, cum era prevăzut iniţial), înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ, beneficiază de zile libere.

Cine nu poate obține zile libere pentru supravegherea copiilor

Un alt amendament adoptat de către comisie prevede ca acest proiect de lege să nu se aplice în situația în care unul dintre părinți are raportul de muncă suspendat sau nu realizează venituri.

Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care unul dintre părinţi are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului, în condiţiile art. 52 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul în care celălalt părinte nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care este încadrat în grad de handicap grav sau accentuat şi astfel este scutit de la plata impozitului pe venit.

Ce se întâmplă cu cei care nu respectă măsurile de carantină sau izolare

În cadrul Comisiei pentru muncă, deputaţii au decis ca pe durata stării de urgență, cei care nu respectă dispozițiile normative ce privesc carantina, izolarea sau autoizolarea la domiciliu vor avea dreptul la indemnizație suspendat.

Legea urmează să fie promulgată de către președintele Klaus Iohannis.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Ignat pentru a-ti merge bine
Redactia.ro
„Chiar n-ar fi trebuit să port asta”. Motivul pentru care Kate Middleton regretă ținuta aleasă de Crăciun, în 2019. FOTO
Click.ro
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea PSD de la masa negocierilor. "Nu este momentul unor certuri mărunte"
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Mari probleme pentru Oana Roman. A ajuns de urgență la spital
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu nu poate fi oprit. Oamenii lui anunță victoria istorică: E vânătoare de fantome
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
OFICIAL! CREȘTERE MAJORĂ a PENSIILOR! La cât a ajuns PENSIA
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro