Parcul din Capitală care s-a transformat dintr-o junglă într-un colț de rai. E unic în București, însă puțini au aflat de el
Locuitorii Capitalei se bucură de câteva parcuri cunoscute, însă și de unele mai puțin populare, dar la fel de frumoase și mai puțin aglomerate. Un astfel de parc se află în Sectorul 2 și a fost reabilitat recent, astfel că este o încântare pentru cei care aleg să facă o plimbare în el.
Parcul din București despre care puțini știu
Atunci când vine vorba despre parcurile bucureștene, majoritatea locuitorilor Capitalei se gândesc mai întâi la Herăstrău, Cișmigiu sau IOR. Acestea sunt cele mai mari și cele mai cunoscute, dar și cele mai aglomerate din București, mai ales în zilele de weekend. Cei care vor să fugă de aglomerație au la dispoziție câteva parcuri mai puțin populare, însă la fel de frumoase.
Un astfel de loc este și parcul Sticlăriei, aflat în Sectorul 2 și reabilitat recent. Administrația locală a transformat acest parc într-un colț de rai, iar fotografiile care circulă pe rețelele de socializare sunt grăitoare. Locuitorii din zonă au comentat pe Facebook și au spus că, în urmă cu mai mulți ani, acest loc arăta mai degrabă ca o junglă.
A gost gândit ca o grădină urbană
Parcul aflat pe strada Ion Șahighian a fost amenajat inițial în perioada comunistă, sub forma unei grădini urbane, pentru muncitorii de la fabrica de sticlă Sticerom, din zonă. A fost lăsat în paragină timp de 30 de ani, dar în 2021 autoritățile au început să îl amenajeze și a fost redeschis ulterior pentru bucureșteni.
Spre deosebire de alte parcuri din București, nu are un aspect comercial, ci unul cât se poate de natural. Nu găsești alei betonate sau pavate, ci pietruite, nu sunt amenajate locuri de joacă sau spații comerciale, însă arată ca un colț de natură perfect pentru relaxare.
Deși nu mulți bucureșteni știu de existența lui, se pare că oamenii din zonă au aflat de reabilitarea parcului și cererea de locuințe în zonă a crescut. Administrația locală a transmis, în urmă cu ceva timp, că a crescut interesul pentru apartamente în zonă, iar acest lucru a făcut ca și prețul locuințelor să crească după reamenajarea parcului.
Lista celor mai cunoscute parcuri din București, pe sectoare
Sectorul 1:
- Parcul Herăstrău
- Parcul Kisseleff
- Parcul Bordei
- Parcul Floreasca
- Parcul Bazilescu
- Parcul Cișmigiu
Sectorul 2:
- Parcul Tei
- Parcul Circului
- Parcul Plumbuita
- Parcul Național (fostul 23 August)
Sectorul 3:
- Parcul Titan
- Parcul IOR
- Parcul Gheorghe Petrașcu
Sectorul 4:
- Parcul Tineretului
- Parcul Lumea Copiilor
- Orășelul Copiilor
Sectorul 5:
- Parcul Carol I
- Parcul Sebastian
Sectorul 6:
- Parcul Drumul Taberei
- Parcul Crângași
- Parcul Politehnicii