Candidații pentru Parchetul European mai așteaptă: ministrul Tudorel e în concediu

de: Ciprian Ioana
21 03. 2019

Vineri, 22 martie, erau programate interviurile procurorilor care se luptă pentru postul de reprezentant al României la Parchetul European. Dar acestea au fost amânate, pe nepusă masă.

Ministerul Justiției a anunțat că ministrul Tudorel Toader se află în concediu de joi, 21 martie, până marți, 26 martie. Miercuri, Ministerul Justiţiei a anulat interviurile candidaților pentru funcția de procuror în cadrul Parchetului European, care se susțin în fața ministrului Justiției. Acestea erau programate pentru vineri, 22 martie.

”Vă aducem la cunoştinţă faptul că interviul programat pentru data de 22 martie 2019 pentru selecţia candidaţilor desemnaţi în numele României pentru funcţia de procuror european, va fi reprogramat la o dată ulterioară ce urmează a fi anunţată pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei”.

Cine sunt procurorii care vor să prindă un post la Bruxelles

Viitorul procuror european va activa în subordinea procurorului-şef european, Laura Kovesi, dacă aceasta va ocupa funcția de șef al Parchetului European. Astfel, pe lista celor care s-au înscris, se regăsesc: Borcoman Cătălin-Laurențiu, Bulancea Marius Bogdan, Ecedi Stoisavlevici Laura, Hach Elena și Horodniceanu Daniel-Constantin.

Toți candidații vor sustine un interviu în fața unei comisii de selecție în fruntea căreia se va afla Tudorel Toader, Ministrul Justiției.

Poate cel mai cunoscut candidat este Daniel Horodniceanu, procuror în cadrul DIICOT Iași și cel care a condus și Direcția centrală în perioada 2015-2018.

Marius Bulancea este în prezent șeful Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) . El este unul dintre cei doi procurori care au trimis-o în judecată pe Elena Udrea în dosarul „Gala Bute.”

Cătălin Borcoman este șeful DIICOT Brașov. El a ocupat pentru o perioadă și funcțiaa de procuror șef adjunct al DIICOT. A instrumentat cazul de spionaj al militarului Floricel Achim , care furniza secrete unui spion bulgar, cel al furtului de arme de la Ciorogârla, dar și dosarul în care Omar Hayssam a fost judecat pentru fuga din România.

Elena Hach a ocupat în perioada 2013-2018 funcția de membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Iar Laura Ecedi Stoisavlevici este procuror în cadrul DIICOT-Serviciul judiciar și membru în Consiliul de conducere al Școlii Naționale de Grefieri.