Papanaşi bucovineni, o rețetă delicioasă pentru vară. Cum se prepară corect desertul VIDEO
Pentru cei care adoră papanașii, v-am pregătit o rețetă delicioasă și foarte ușor de preparat. Gospodinele de pretutindeni au dezvăluit care este ingredientul secret care dă un plus de savoare acestui desert minunat. Cum se prepară, de fapt, papanașii bucovineni. Asta e rețeta pe care toți românii trebuie să o încerce.
Papanaşi bucovineni, o rețetă delicioasă pentru vară
Cu dulceață sau gem, cu smântână cremoasă și gogoși dulci și fierbinți, papanașii reprezintă, cu siguranță, unul dintre deserturile favorite ale românilor. Fie că vrei să-ți impresionezi cei mai buni prieteni sau vrei să le pregătești ceva bun copiilor tăi, iată care este trucul pentru a face cei mai buni papanași bucovineni. De ce ingrediente ai nevoie:
Ingrediente
- 400 g brânză de vaci
- 1 ou
- 2 linguri de făină
- 1 praf de sare
- 1 lingură zahăr (opţional)
Mod de preparare
Acum că am pregătit toate ingrediente ne putem apuca de rețeta propriu-zisă. Pentru început vom amesteca toate ingredientele într-un bol până vom obține un aluat omogen şi lipicios. Între timp, vom turna puţină făină într-o farfurie plată. Aceasta ne va fi de ajutor la formarea bilelor din aluat, pe care le trecem prin faină şi le aplatizăm uşor.
Mai departe, într-o tigaie se încinge puţin ulei de floarea soarelui şi se prăjesc gogoșile pe ambele părţi până vom obține o suprafaţă aurie şi crocantă. Bilele se scot pe un prosop de bucătărie pentru a scurge excesul de ulei. Se servesc cu smântână, gem, dulceață sau ciocolată, depinde de gustul fiecăruia.
Cum se prepară papanașii „diferiți”
Ingrediente:
- 500 g de brânză de vaci;
- 2 ouă;
- 1/4 linguriță de sare;
- 1 linguriță de zahăr;
- 1 linguriță de vanilie sau zahăr vanilat;
- 2-3 linguri de lapte condensat fiert;
- 40-50 g de făină de grâu pentru brânză + făină pentru panadă;
- ulei de floarea soarelui pentru prăjire
Mod de preparare:
Punem într-un bol, brânza de vaci, ouăle, sarea, zahărul și vanilia. Se amestecă foarte bine cu o furculiță. Adăugăm făina și amestecăm până ce compoziția se omogenizeză. Cu o lingură se modelează câte o bilă cu greutatea de aproximativ 70-75 g fiecare și se pune pe un tocător. Într-o farfurie punem cantitatea de făină necesară pentru panadă.
Ia o bilă de brânză turtește-o cu palma până ce va fi de grosimea unui deget. Adăugăm, apoi, 1 lingură de lapte condensat fiert. Capetele bilei se strâng la mijloc și se modelez un păpănaș plat.
Papanașii se vor trece prin făină astfel ca să fie acoperit complet cu făină. La fel procedați si cu restul de păpănași: se pun la prăjit într-o tigaie încinsă cu puțin ulei. Se prăjesc la foc mediu timp de 3 minute, apoi se întorc pe partea cealaltă. Tot ce trebuie să faceți este să îi acoperiți cu un capac și prăjiți încă 3 minute.
După ce s-au prăjit și rumenit, papanașii se transferă pe un prosop de hârtie pentru a înlătura excesul de ulei. Transferați pe un platou și serviți-le cu smântână sau magiun.