Sfântul Părinte s-a arătat extrem de îngrijorat de războiul desfășurat în Ucraina, făcând apel în nenumărate rânduri la pace. Mai mult, acesta a afirmat că izbucnirea unui război este un semn al înfrângerii umanității, solicitând tuturor implicați să oprească această catastrofă umanitară. În urmă cu puțin timp, Pontiful Suveran a dezvăluit ce se ascunde, de fapt, în spatele acestui război care a îngrozit lumea, dar și ce interese există la mijloc.
În urmă cu două săptămâni, Papa Francis făcea apel la rugăciune, dorind ca guvernanții să înțeleagă că „ a cumpăra arme și a face arme” nu este soluția la acest război, singura scăpare fiind pacea. Sfântul Părinte a vorbit și despre o eventuală vizită la Kiev, dar aceasta va avea loc când vor înceta focurile. De asemenea, liderul catolicilor a explicat atunci că războiul aduce doar numeroase pierderi, fără a exista o victorie.
Acesta s-a rugat la Dumnezeu pentru a le trimite tuturor Spiritul de care au nevoie pentru a înțelege că o continuare a războiului nu va fi decât o autodistrugere.
„Fie ca Domnul să îşi trimită duhul sfânt către noi, pentru a ne face să înţelegem că războiul este o înfrângere a umanităţii, că trebuie să îi învingem pe toţi cei care fac război. Războiul este o nevoie care ne distruge”, a adăugat liderul de la Vatican, rugându-l pe Dumnezeu să „să ne elibereze de această ‘nevoie’ de autodistrugere”.
De menționat este faptul că, deși a criticat în repetate rânduri atrocitățile, agresiunile nejustificate și masacrul din Ucraina, Papa Francis a evitat să pronunțe numele Rusiei, lăsând să se înțeleagă din mesajul transmis la cine se referă și cui îi este adresat.
În urmă cu câteva ore, Papa Francis a revenit asupra tragediilor care au loc în Ucraina, vorbind în termeni duri despre lipsa de implicare a Organizației Națiunilor Unite pentru a înceta războiul și a asigura pacea mondială, misiune pe care este obligată să o îndeplinească: „Asistăm la neputința Organizației Națiunilor Unite”, a transmis Suveranul Pontif.
Mai mult, Sfântul Părinte a vorbit despre interesele care au loc la nivel mondial, abordând subiectul geopoliticii și al modului în care reala sa însemnătate a fost înlocuită de alte valori care conduc la asemenea tragedii, dând exemplul războiului desfășurat în Ucraina.
„Astăzi se vorbește des despre geopolitică, dar din păcate, logica dominantă este aceea a strategiilor celor mai puternice state de a-și afirma interesele prin extinderea zonei de influență economică, ideologică și militară. O vedem cu ocazia războiului”, a transmis Papa Francis, potrivit Mediafax.