Panică ajunge la cote maxime la Survivor 2023. Carmen Grebenișan a cedat pe teren, după ce a săvârșit o probă la sol. Creatoarea de conținut s-a întins pe jos, după ce a început să respire foarte greu. Andrei Krișan a sărit repede în ajutorul ei. Ce a pățit vedeta.
Soarele puternic, oboseala și tensiunea probei și-au pus amprenta pe fizicul concurenților. Carmen Grebenișan a fost în pragul leșinului, după ce a fost învinsă de Alexandra Porkolab la proba pentru jocul pentru recompensă din ediția de luni, 15 mai, de la Survivor.
Andrei Krișan a încercat să o ridice, alături de medicul din producție. Blondina a mărturisit că ar fi avut amețeli, înainte ca vederea să i se întunece.
„Aoleu, îmi revin imediat. Vai de capul meu, ce m-am încălzit. De ce am leșinat așa? Stai, lasă-mă un pic, lasă-mă un pic, că-s amețită. Dă-mi un pic de apă că simt că…Văd negru.”
Carmen a fost luată de medic și a revenit mai târziu la bancă. Întrebată de Krișan și Porkolab cum se mai simte, vedeta a răspuns:
„Nu știu ce să vă zic. Nu știu. Nu-mi amintesc. Știu că am amețit la un moment dat și cam atât. Am amețit rău de tot de la căldură. Zici că am leșinat cu ochii deschiși, așa am…Nu mai știu ce am făcut.”
Krișan își continuă seria de victorii la Survivor România, după ce Daniel Pavel anunță că este mândrul câștigător al jocului pentru recompensă.
Fostul Războinic le-a ales pe prietenele sale, Carmen Grebenișan și Stefania Stănilă, pentru a le lua cu el în călătoria în Columbia.
„Momentul acesta îl simt…e așa cum mix feeling și vă spun de ce. În sufletul meu mă foarte bucur că mi-am dorit din suflet. Dar, știu ce înseamnă să rămân în Camp și să nu mănânc și nu pot să nu empatizez cu situația asta.
Vrea să le felicit pe fete pentru că au fost extraordinare. Vrea să îl felicit și pe Dan și să-i spun că Sofi e foarte mândră de tine.”, a spus Krișan la Survivor.
În camp, Dan Ursa se arată dezamăgit de faptul că Andrei Krișan nu l-a luat și pe el în excursie.
„Băi, dacă până acum mi se părea normal să le ia Krișan pe fete, că mi se părea normal, că se simte bine, că nu știu ce, băi, nu știu, mă așteptam să mă aleagă.
Unu la mână, eu n-am avut nici un conflict cu el și, din contră, chiar vorbim, rezonăm, băi, și doi la mână, nu știu, să nu mai fie atât de previzibil, știi?”, a declarat fostul Războinic.