Pană de curent în mai multe zone din București. Ce se întâmplă până pe 2 decembrie

de: Ștefan R. Apostol
28 11. 2021

Mulți dintre noi ne aducem aminte de vremurile de demult când ne trezeam că avem pene de curent, cel puțin odată la două zile. După Revoluția din 89 acest gen de siutații s-au mai întâmplat, dar, într-un fel sau altul, nu au mai fost atât de dese. De cele mai multe ori întreruperile au fost pentru reabilitarea unor tronsoane sau mentenanța acestora. Atât în București, cât și în țară, furnizorii de energie electrică au mai anunțat perioade în care au fost pene de curent, pentru câteva ore.

Pene de curent, ceva obișnuit la români

În urmă cu peste 30 de ani, nu exista zi în care românii să nu aibă parte de pene de curent, cel puțin două ore pe zi. Rețeaua electrică a fost realizată în anii 1960-1980. După 1989, investițiile în infrastructură au fost reduse, iar apoi, în anii 2000, rețeaua a fost privatizată.

Calitatea serviciilor a mers din rău în mai rău după privatizare, cel puțin în București, poate și în alte locuri, deoarece companiile străine au încercat să reducă cât mai mult costurile și să obțină cât mai mult profit. Echipamentele sunt foarte vechi, iar companiile care ar fi trebuit să investească în echipamente noi preferă să nu facă acest lucru.

În fiecare an, pe măsură ce oamenii își cumpără aparate noi sau își modernizează cele vechi, consumul de energie electrică crește, dar capacitatea rețelei este în mare parte aceeași. Așa că aceasta este cauza principală a acestor pene de curent.

Asta și echipamentele defecte. Depinde foarte mult de locația ta în oraș și de perioada anului, deoarece în unele locuri ai parte doar de câteva pene de curent pe an, iar în altele, poate ceva mai mult.

Pene de curent în București din 29 noiembrie

În București, aceste pene au tendința de a se întâmpla în timpul verii, din cauza căldurii, sau dacă furnizorii de energie electrică anunță reparații sau proceduri de mentenanță. Așa se face că E-Distribuţie Muntenia anunță pentru următoarele zile câteva pene de curent, ca urmare a unor reparații necesare la infrastructura de energie electrică.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, a transmis E-Distribuţie Muntenia.

Începând de mâine, 29 noiembrie, și până pe 2 decembrie, E-Distribuție Muntenia va face mai multe reparații la rețeaua de energie electrică în mai multe zone ale Capitalei, după cum urmează:

Luni, 29 Noiembrie 2021

  • Bd.Camil Ressu nr.9 bloc 58 scara A: 09:00 – 15:00
  • Str. Iulian Stefan: 09:00 – 16:00
  • Str. Aviator Popisteanu<: 09:00 – 17:00
  • Str. Ramuri Tei (intre Str. Barbu Vacarescu si Str. Zambilelor) cu strazi adiacente (Str. Turnul Eiffel, Str. Fibrei, Str. Johannes Kepler, Str. Calafat, Str. Pastorului, Str. Sf. Petru Tei, Str. Luigi Galvani, Str. Cerna, Str. Opanez, Str. Zambilelor): 09:00 – 17:00

Joi, 02 Decembrie 2021

Cartier Straulesti, str Cotnari, Dealul Negru, Bucuresti-Targoviste intre sos Gheorghe Ionescu Sisesti si str Dealul Negru,sos Gheorghe Ionescu Sisesti intre sos Bucuresti-Targoviste si Blocuri Sisesti nr 246 si strazi adiacente: 09:00 – 17:00