Palatul Bragadiru, la vânzare: cât costă faimoasa clădire din centrul Capitalei
Dacă ți-ai dorit vreodată un palat, te vei bucura să afli că unul dintre cele mai faimoase din România a fost pus la vânzare. Este vorba de Palatul Bragadiru.
Una dintre cele mai populare locații de evenimente din București este Palatul Bragadiru. Clădirea spectaculoasă se află de mult timp în administrație privată, dar se pare că urmașii faimosului industriaș român își doresc o monetizare mai rapidă a ei, dincolo de evenimentele regulate.
Palatul Bragadiru a fost scos la vânzare pentru suma de 25 de milioane de euro. Gestul a fost făcut de urmași lui Dumitru Marinescu Bragadiru, un antreprenor român foarte bogat în perioada interbelică. Bragadiru și-a făcut averea fabuloasă din afaceri cu alcool și fabrici de conservere. Palatul reprezintă doar una dintre proprietățile care au aparținut industriașului român ce vor fi scoase la vânzare, atât din Capitală, cât și din alte orașe ale țării.
În perioada sa de glorie, Palatul Bragadiru a reprezentat locația multor baluri fastuoase. Între timp, este cunoscut mai ales din prisma unei săli de evenimente, unde au loc nunți, târguri și alte întâlniri de anvergură. “Este una dintre cele mai frumoase intrări din Bucureşti. Erau cluburi de bridge, se făceau baluri.”, a explicat Yvette Fulicea, una dintre moștenitoare.
Yvetta a povestit câteva lucruri despre palat și despre cel care l-a construit într-un interviu acordat de curând celor de la Pro TV. Dumitru Marinescu s-a născut în 1842 într-o familie modestă – tatăl său monta acoperişuri de lemn în Bucureşti. A fugit de acasă şi s-a angajat într-un magazin de băuturi spirtoase, iar înaintea războiului de independenţă era unul dintre puţinii din Bucureşti care avea stocuri suficiente de alcool pe care le-a vândut Armatei române. A urmat construcția unei fabrici de bere, a cumpărat terenuri agricole și a construit mai multe fabrici de conserve.
În opinia moștenitorilor săi, Marinescu a fost în perioada sa de glorie multimilionar și unul dintre cei mai bogați oameni ai Europei. Bragadiru este un nume pe care și-a l-a luat după localitatea de lângă București, unde avea mai multe terenuri.
Palatul Bragadiru a fost terminat de construit în 1905. În timpurile comuniste a devenit casa de cultură Lenin. Evident în această perioadă a suferit cele mai multe modificări. De pildă, într-o sală balconul a fost distrus, iar în locul său a apărut o scenă de lemn. Bragadiru a murit în 1915, iar la momentul respectiv, averea a fost împărțită celor 6 copii ai săi. Primii doi băieţi, au transmis acţiunile moştenite celor 4 urmaşi, acestea împărţindu-se la 6 nepoţi şi strănepoţi. Doar 2 din cele 4 fete ale lui Dumitru Marinescu Bragadiru au avut copii.Una dintre fetele lui Marinescu-Bragadiru a fost căsătorită cu Gheorghe Mironescu, premier al României, iar descendenta acesteia, Yvette Fulicea, deţine astăzi partea cea mai mare din acţiuni dintre toţi moştenitorii: aproape 30 la sută.
Ca referință, Palatul Bragadiru este scos la vânzare de aceeași echipă care comercializează clădirea Ciclop și Cinematograful Scala, de care am vorbit în trecut.