Palatul Adevărului din București a fost demolat. Singurele imagini rămase cu el: ”Este o crimă”

de: Ana Chivu
11 05. 2021

Palatul Adevărului din București a fost demolat! S-a decis ștergerea unei bucăți extrem de importante din jurnalismul modern din România. Detalii despre eveniment și despre ce se petrecea la Primăria Capitalei chiar în acele momente.

Paltul Adevărului a fost demolat!

„Adevărul a fost… demolat în București! La propriu!”, așa începe mesajul lui Vitalie Cojocari de pe pagina sa de Facebook. Două evenimente au marcat ziua de azi – votul din Primăria Capitalei asupra bugetului și clădirea istorică aferentă care a văzut pentru ultima oară razele soarelui.

Istoricul Adrian Niculescu s-a întristat extrem de tare din această cauză menționând că ce s-a întâmplat: „este o crimă”. Palatul Adevărului nu mai există de azi, 11 mai. Povestea clădirii a început cu românul Constantin Mille, care în anul 1889 a vrut să facă una din cele mai moderne și mai importante instituții de presă din țară, așa că a ridicat Palatul Adevărului, care era copia ziarului Le Figaro din Paris.

La inaugurarea acestuia au fost prezenți 500 de români importanți ai vremurilor printre care: Kogălniceanu, Vlahuță, Rosetti. Întâi de toate românii au făcut cunoștință cu Adevărul, mai apoi cu ziarul Dimineața – ziare care au introdus pentru prima dată fotojurnalismul.

Până atunci, articolele erau însoțite de desene. Însuși Iosif Berman a lucrat acolo și a reușit să atragă atenția altor ziare din toată lumea cu pozele sale. Istorici au numit Palatul drept leagănul jurnalismului modern din România care de azi nu mai există.

„Am cerut un punct de vedere de la Primăria Capitalei, dar nu l-am primit deocamdată

„Compania susține că are toate avizele necesare de la Primaria Capitalei, dar și de la ministerul Culturii. A obținut cladirea în anii 2000 după ce a cumpărat acțiunile de la cei care au privatizat-o dupa Revoluție. La început nu era în starea avansată de degradare.

Cu timpul, Palatul Adevarul a fost golit și distrus de hoții de fier. Toată tipografia ar fi fost tăiată și furată. Proprietarul mi-a spus că nu a mers la poliție să reclame furturile pentru că nu avea încredere că vor fi găsiți făptașii. Nu a închiriat clădirea pentru că ar fi fost un imobil periculos.

Spune că a devenit o ruină, așa că a depus dosarul pentru a reconstrui imobilul. Anul trecut a primit aprobările și avizele. În locul acestei clădiri va apărea una de birouri, cu spații comerciale la parter, mi-a spus proprietarul.

Am cerut un punct de vedere de la Primăria Capitalei, dar nu l-am primit deocamdată. O să vi-l ofer dacă mi se răspunde”, arată o altă parte a mesajului lui Cojocari șocat de decizia autorității de a șterge de pe fața pământului o bucată de istorie.