Pădurea unică din România care a fost distrusă: ‘Au venit bombardierii, e trist’
În urmă cu 6 ani, un localnic din județul Gorj lua inițiativa de a crea un loc unic, de fapt pădurea unică din România, situată la poalele celebrei șosele Transalpina. Din păcate, tot în acești 6 ani, au existat turiști care au distrus acest loc unic, iar astăzi inițiatorul spune că vrea să o refacă.
Pădurea unică din România, de la poalele Transalpina
Undeva în județul Gorj, în 2017, un iubitor al locului, Mihai Țopescu, avea o inițiativă salutară și unică în același timp.
Este vorba de pădurea unică din România, cunoscută deja de turiști sub numele de ”Pădurea Colorată”, care a atras zeci, poate sute de turiști.
Vezi și: Obiective turistice în județul Buzău. Locuri spectaculoase pe care nu trebuie să le ratezi
Pădurea se află în imediata apropiere a celebrei șosele Transalpina, și de peșterile Baia de Fier și Polovraci, iar localnicii spun că creația lui Mihai Țopescu le-a adus și lor turiști.
”Pădurea Colorată”, distrusă de inconștienți
Dar, deși creatorul acestui loc unic a avut grijă de copacii vopsiți în diferite culori, parte din zecile sau sutele de vizitatori au decis că este mai important să-și lase amprenta în pădurea unică din România, mulți copaci fiind deteriorați de aceștia prin scrijelirea inițialelor în scoarța copacilor.
În alte cazuri, alți turiști cu multă inventivitate au desenat pe trunchiurile copacilor, fără a ține cont de ceea ce este aici, iar Mihai Țopescu spune acum că vrea să-și refacă pădurea unică de la poalele Transalpina.
Mihai Țopescu, revoltat de inconștiența turiștilor
Pentru vizitatorul de rând să vadă acest loc unic este simplu, se urcă în mașină, ajunge la locul cu pricina, vizitează, și-și mai lasă și urma pe scoarța copacilor, dar pentru cei care s-au ocupat de acest loc, voluntarii împreună cu Mihai Țopescu, a însemnat o lungă perioadă de muncă, dar și de îngrijire a copacilor.
Astăzi, din păcate, pădurea unică din România a fost distrusă, iar creatorul ei este extrem de revoltat de starea în care se găsesc copacii:
”Este munca mea, a colaboratorilor, a prietenilor, a sponsorilor și să vină niște bombardieri sau gheboși să distrugă este trist.
Se semnau pe Coloana Infinitului, unde totuși mai e păzită și e totuși Coloana Infinitului. Ce să discutăm despre pădure.”, spune Mhai Țopescu, conform Știrile PRO TV.
Peşteri senzaționale din România. Unde poți admira grote imense și ghețari subterani
Deși paguba este relativ mare, creatorul acestui loc unic are speranța că va reuși să repare stricăciunile și că pe viitor, poate, turiștii vor înțelege că nu este nevoie de nume pe trunchiurile copacilor, ci doar de a admira locul.