Pacient scăpat cu viață din infernul Covid-19, dezvăluiri traumatizante: „M-am simțit exact ca într-un lagăr de exterminare. M-am detubat singur de două ori”

Pacient scăpat cu viață din infernul Covid-19, dezvăluiri traumatizante:
Toma Gabriel, dezvaluiri din infernul de la Lețcani Sursă foto: ziaruldeiasi.ro

Dezvăluirile pacienților marcați pe viață după internarea într-un spital românesc par să nu se mai termine. Din păcate, tratamentele inumane primite de mulți dintre cetățenii infectați cu Covid-19 descurajează pacienții să mai apeleze la serviciile din spitale. Gabriel Toma, inginer și fost baschetbalist, a povestit chinul prin care a trăit în Spitalul Modular din Lețcani.

„Am fost de trei ori resuscitat, de două ori intubat”

Toma Gabriel, în vârstă de 53 de ani, a fost internat în luna noiembrie a anului trecut în Spitalul Modular de la Lețcani, după ce s-a infectat cu Covid-19. După 32 de zile de internare și două tentative de evadare, inginerul a reușit să scape cu viață din acel „lagăr de exterminare”.

Bărbatul și-a făcut curaj să povestească experiența traumatizantă prin care a trecut, dorind să evite ca și alte persoane să trăiască acest coșmar. Toma Gabriel a povestit pentru Ziarul de Iași cum a fost ținut zile întregi legat de mâini și de picioare, dar și cum era sedat în fiecare zi, fără a i se explica ce se întâmplă cu el.

Din cauza stresului la care a fost supus, bărbatul a devenit recalcitrand, primind diagnostic „agitat psihomotor“. În urma acestui diagnostic, personalul medical a recurs la metode inumane de anihilare a oricărei reacții din partea pacientului.

“Lipsa de comunicare a personalului medical, în special în secţia de ATI, este incredibilă. M-am simţit în toate cele trei săptămâni – în care am fost resuscitat de trei ori, intubat de două ori – exact ca într-un lagăr de exterminare. De altfel, am încercat de două ori să «evadez».

Imobilizarea pacienţilor «agitaţi psihomotor» ar trebui făcută cu acele manşoane late, căptuşite pe interior cu pâslă, manşoane care împiedică blocarea fluxului sanguin către palme”, a declarat supraviețuitorul.

“M-au găsit de două ori detubat”

Pacientul povestește că în ciuda protocoalelor care presupuneau legarea pacienților agitați cu un material care să lase sângele să circule, cadrele medicale foloseau o pânză care punea în pericol sănătatea pacienților.

“Eu aveam nişte mâini ca nişte pâini… Nu mi le recunoşteam. Am tras de ele până mi-au intrat în carne. Am urme care probabil le voi purta toată viaţa, drept amintire de «bună purtare» a personalului medical. Iarăşi lipsă de comunicare: nimeni nu îmi spunea de ce trebuie să treci prin toate astea. Sedat fiind, nu conştientizam multe”, a spus acesta.

Pacientul și-a continuat dezvăluirile șocante, explicând că a recurs la toate gesturile posibile, indiferent de consecințe. Toma Gabriel povestește că a încercat de două ori să se detubeze, iar asistentele care l-au găsit în acea stare făceau glume pe seama sa.

„M-au găsit de două ori cianotic, detubat, ţinînd în mână tubul. Mai şi glumeau, că arătam ca Statuia Libertăţii, cu mâna întinsă în sus, cu tubul în ea. Nu supravegheau nimic! Am avut un noroc fantastic că nu am murit. Cât de greu ar fi fost ca mereu să fie o cameră video care să supravegheze ce se întâmplă?”, a mai adăugat bărbatul.

Cine i-a fost alături

În toată perioada de coșmar pe care a trăit-o, pacientul le este recunoscător celor două asistente care păreau că empatizează cu necazul ăacientului. În afara de acestea, tot personalul s-a purtat cu o cruzime memorabilă pentru tot restul vieții.

“O rezidentă înaltă, filiformă, care vorbea cu mine şi îmi mai explica ce se întâmplă, şi o asistentă medicală care, la fel, efectiv suferea împreună cu mine. Cinste lor! Doar lor! Ceilalţi, cărora ar merita să le spun restul, mă tratau ca pe un animal cu care degeaba vorbeşti că oricum nu te înţelege.

Mă trăgeau, mă împungeau cu acul, îmi băgau pastile cât încape în mine, fără un cuvânt. Dacă întrebam ceva, vorbeau cu vocea aia cu ton ridicat cu care vorbeşti cu cel mai puţin la minte. Mă minţeau, pasau responsabilitatea dintr-o parte în alta”, a spus bărbatulm porivit ziaruldeiasi.ro.

Pacientul explică cu durere în suflet cât de cuplit este timpul petrecut în secția de ATI, unde aproape că dormi cu moartea alături. Acesta reclamă lipsa unui minimum de condiții care să crească starea de spirit a pacienților încercați de boală.

“Doar dacă salutau cei care intrau, o dată la câteva ore, realizai dacă e dimineaţă, amiază, seară, noapte… Începusem să trag concluzii logice: dacă e iaurt, e 6-7-8 dimineaţa; dacă vine cu perfuzia, e amiază. Cât de greu ar fi să pui un ceas pe perete, vizibil tuturor? Nimeni nu realizează ce confort poate crea unui muribund conştientizarea trecerii timpului”, a adăugat acesta.