De-a lungul anilor s-a vehiculat ideea că Nicolae și Elena Ceaușescu umblau cu o valiză/ servietă/ pachet misterios oriunde mergeau. Ba chiar în clipele grele din 22 decembrie 1989, cei doi ar fi avut cu ei un pachet.
Pe scurt, fuga celor doi a arătat cam asa. La ora 12:09, cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu şi Manea Mănescu, s-au urcat într-un elicopter pilotat de Vasile Maluţan. În elicopter mai erau copilotul Mihai Ştefan, mecanicul Stelian Drăgoi şi doi ofiţeri de la Direcţia a V-a a Securităţii: maiorul Florian Raţ (care l-a înlocuit pe aghiotantul de serviciu al lui Nicolae Ceauşescu în acea zi, Vasile Tălpeanu, care a dispărut) şi căpitanul Marian Rusu (aghiotantul Elenei Ceauşescu). Ei s-au îndreptat spre reşedinţa de la Snagov, unde au ajuns în jurul orei 12:21. Aici au stat in jur de 30 de minute și la plecare ar fi luat și un pachet. La 12:47 au decolat spre Târgovişte.
În apropiere de Boteni (lângă şoseaua Bucureşti-Târgovişte) au abandonat elicopterul (13:30), căruia i s-a cerut să aterizeze de către armată. Ofiţerii de securitate au oprit maşina doctorului Nicolae Deca (Dacie roşie cu numărul 4B-2646), căruia Ceauşescu i-a zis: „A fost lovitură de stat, organizez rezistenţa la Târgovişte”.
În comuna Văcăreşti, doctorul Deca a spus că are probleme tehnice cu maşina. Soţii Ceauşescu şi unul din ofiţerii de Securitate au continuat drumul (de la ora 14:15) cu maşina unui alt cetăţean găsit pe drum, Nicolae Petrişor (Dacie neagră numărul 4DB-3005). În mașina lui Deca se pare că a rămas și pachetul luat de la Snagov.
Ceaușeștii au continuat și au ajuns mai întâi la Fabrica de Oţeluri Speciale din Târgovişte, apoi (la ora 15:00) la Centrul pentru Protecţia Plantelor aflat la 5 km de Târgovişte, de unde au fost preluaţi de miliţienii mr. Ion Enache, sergentul major Constantin Paisie, şi şoferul plutonier Andrei Osman (ora 15,30). S-au îndreptat spre sediul miliţiei din oraş, care a fost între timp ocupat de revoluţionari, deci într-o maşină „radar” au fugit spre localitatea Răţoaia. Au stat ascunşi lângă o pădure până la lăsarea întunericului, când au revenit la sediul Miliţiei Judeţene (ora 17:50).
Aici soţii Ceauşescu au fost arestaţi şi percheziţionaţi de revoluţionarii conduşi de Ilie Ştirbescu. La ora 18:10, sub escorta a doi ofiţeri de armată (Ion Mareş şi Ion Ţecu), a locţiitorului comandantului Securităţii judeţene, colonelul Dinu (care a condus maşina ARO), şi plutonierului de miliţie Constantin Paisie, au fost transportaţi la garnizoana din Târgovişte (UM 01378 şi UM 01417). De aici încolo a urmat procesul și execuția.
Pachetul respectiv probabil nu conținea mare lucru, cum au susținut unii. Cel mai probabil acolo ar fi fost ceva merinde și eventual insulina de care Ceaușescu avea nevoie, fiind diabetic de mulți ani. În altă oridine de idei acest pachet probabil a fost ușor uitat pentru că Ceausescu nu era dependent de insulină de mulți ani, fapt ce i-ar fi declanșat un automatism în a avea grijă de pachet. Prima dată când i s-a administrat insulină a fost chiar în 1989, în aprilie. Uitarea/ dispensarea de pachet atat de ușor poate fi pusă și pe adrenalina momentului, iar dacă nu a fost ceva foarte important cu sigurantă au uitat să îl ia.