Păcatele care se transmit timp de 3 generații. Avertismentul lui Arsenie Boca pentru români
Părintele Arsenie Boca, denumit și Sfântul Ardealului, a dezvăluit care sunt cele mai mari păcate și care se transmit din generație în generație, până la cea de-a treia. Ce spune Părintele Arsenie Boca?
Păcatele care se transmit până la a 3-a generație
Arsenie Boca spunea că cele trei păcate care se transmit din generație în generație ar fi băutura, fumatul și curvia. Având în vedere acest lucru, sunt pedepsiți copiii pentru păcatele săvârșite de părinți?
Ei bine, chiar dacă există un om cu o moștenire păcătoasă, aceasta nu rezistă în fața harului lui Dumnezeu, potrivit profetului Iezechiel. Atunci când o persoană evlavioasă are parte de multe greutăți, oamenii sunt de părere că plătește pentru păcatele părinților.
Cu toate acestea, concepția nu este una originală, ea fiind întâlnită și în Sfânta Scriptură sau în societatea evreiască. Totodată, copiii nu sunt pedepsiți pentru păcatele părinților și nici invers, dacă cei dintâi au avut grijă să aibă o viață curată înaintea lui Dumnezeu și au transmis-o și urmașilor.
“Mulți sunt mai betegi la minte decât la stomac.
– Daca împiedici un guturai prin medicamente, îl transformi în alte primejdii – exemplu sinuzita. Lasă fazele obișnuite ale bolii – că-i ușoară – că-i cel mai bun leac al ei. Ferirea de frig ajunge.
– Obișnuit, lucrurile cam imposibile sunt la capătul alergării spre desăvârșire.
– Cine-i îngust la minte, n-are leac nicăieri.
– Nu vreau ca neamul acesta, care are o așa de mare chemare la Dumnezeu, sa se corcească.
– Să-i iubim pe toți oamenii, dar nimic din cele omenești”, spunea Arsenie Boca.
De ce se îmbolnăvește trupul?
Pe lângă păcatele care se transmit din generație în generație, Arsenie Boca a mai vorbit și despre lucrurile care le fac rău oamenilor și din cauza cărora se îmbolnăvesc. Potrivit Părintelui, este vorba despre alcool, desfrânare și lipsa postului.
“Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post.
La boli grave aleargă la cel mai bun doctor.
Din trei pricini se îmbolnăveşte trupul:
– de otrăvuri din lipsa postului. Carnea este o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea.
– din naştere, pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. Fugiţi de bărbaţi când sunt ameţiţi de băutură, ca de foc.
– din desfrânare, pentru că trec măsura cuvenită şi începe să-i doară spatele, spinarea, şalele, slăbesc nervii, devin iuţi şi nerăbdători. Toate acestea, pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care sărăceşte. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga”, spunea Arsenie Boca.
Citește și: Cum arată Arborele lui Iuda, copacul de care s-ar fi spânzurat după ce l-a trădat pe Iisus Hristos