Ovidiu Oanţă rămâne reporter la Ştirile Pro TV, după ce îşi anunţase colegii că pleacă în luna iunie 2024. Jurnalistul tocmai şi-a anunţat noua decizie pe internet: „Gând cu gând se nasc decizii! Cam aşa e în viaţă! Chibzuinţa e însă cea care primează, iar decizia de a continua în unica familie care contează este singura firească. Ovidiu Oanţă, ProTv!”.
Ovidiu Oanță a transmis, pe pagina lui de Facebook, că rămâne la Pro TV, unde lucrează ca reporter de aproape 30 de ani. Recent, acesta făcuse mai multe postări care sugerau că va pleca de la postul TV, iar oficialii televiziunii au confirmat că „va lucra până la sfârşitul lunii mai”.
Iniţial, era vorba ca reporterul să mai lucreze la Pro TV până la sfârşitul lunii mai, așa cum au confirmat şi oficialii postului de televiziune din Pache Protopopescu pentru Pagina de media: „În momentul actual putem spune că Ovidiu Oanţă va lucra până la sfârşitul lunii mai”.
Spre surprinderea tuturor, după aproape 30 de ani de carieră la Pro TV, timp în care a ajuns cunoscut de marea mulțime de telespectatori, datorită performanțelor obținute, Ovidiu Oanță și-ar fi dorit să plece la Antena 1.
Planul lui Ovidiu Oanță de a pleca la Observatorul Antenei 1 a generat o serie de reacţii pe contul de Facebook al jurnalistului: „E alegerea ta, ţi-o respect. Eşti om mare. Un singur lucru iti doresc. Să nu ajungi in situaţia în care să iti pară rău pentru această decizie!”, i-a scria cineva, la care reporterul Pro TV a răspuns: „Mulţumesc! Chiar dacă pare că m-ai certat niţel”.
Ovidiu Oanţă lucrează la Pro TV de 26 de ani (din 1998). În primă fază, acesta a fost corespondent local al Ştirilor Pro TV de la Baia Mare, fiind originar din Maramureş. La începutul anilor 2000, jurnalistul a venit la redacţia din Bucureşti şi a documentat subiecte din cele mai diverse, de la DNA şi justiţie, la politică şi social.
Înainte de Pro TV, Oanță a profesat în presa scrisă locală, la publicaţii din Cluj-Napoca, în perioada studenţiei la jurnalism (Gardianul, Radio Cluj) Timişoara (Vest Matinal, Realitatea Bănăţeană) şi Baia Mare (Clipa, Glasul Maramureşului, Graiul Maramureşului).