Boala care a ajuns să marcheze secolul 21 ne afectează pe toți. Ce este ortorexia
În ziua de azi, probabil că cei mai mulţi dintre noi cunosc deja cel puţin o persoană care, într-un efort de a adopta un stil de viaţă sănătos, a apelat la tot felul de diete restrictive, a renunţat la grupe întregi de alimente și s-a hrănit cu sucuri naturale pentru câteva zile la rând.
Ce este ortorexia?
Atunci când încercăm să evităm pe cât posibil mâncarea nesănătoasă, precum puii injectaţi cu hormoni, legumele şi fructele care conţin pesticide, intrăm fără să ne dăm seama într-un cerc vicios. Astfel apare ortorexia, adică preocuparea excesivă pentru hrana sănătoasă.
„Începem să ne văităm: vai, alimentele au e-uri, ce dracu mă fac, mă intoxic cu toate E-urile? Omul trebuie să fie obsedat de ceva. Acum e la modă să fii obsedat de mâncare şi trebuie să găsim tot felul de soluţii ca să mâncăm sănătos. E o prostie imensă”, a declarat Doru Negru, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.
Când putem vorbi despre un stil de viață sănătos, ci nu de o obsesie
Nu cred că te așteptai să auzi asta, dar conform unui sondaj realizat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, oamenii se tem mai mult de ceea ce mănâncă, decât de accidente de maşină. Astfel, mai mult de 24% dintre ei verifică numărul de calorii şi nutrienţii alimentelor pe care le consumă.
„Apare dezechilibrul când mâncarea îţi ocupă mai mult de 80% din energie şi nu te mai gândeşti la nimic altceva decât cum să găteşti extrem de sănătos, de unde să cumperi produsele, deja lucrurile sunt duse în extrem”, explică Mihaela Bilic, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.
De la un stil de viață sănătos la Ortorexie e un singur pas
Ortorexia este o tulburare de comportament alimentar, care poate fi la fel de periculoasă ca şi anorexia şi bulimia. De aceea trebuie să aveți grijă să nu transformați adoptarea unui stil de viață sănătos într-o boală.
Psihologii sunt de părere că în spatele obsesiei pentru mâncarea sănătoasă se ascund niște cauze emoționale, care duc la acest comportament obsesiv față de hrana neprocesată.