Orașul unde închiriezi o casă cu 1 euro pe an. Care sunt cele 3 reguli pe care trebuie să le respecți aici

de: Gabriel Esanu
22 11. 2020

Într-un cartier de poveste din sudul oraşului Augsburg, Bavaria, se plăteşte doar un euro pe an pentru chirie! Preţul este acelaşi de 500 de ani, dar cei care vor să locuiască în zonă trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Respectivul cartier a fost construit în 1521, de Jakob Fugger, un bancher înstărit al acelor vremuri, printre cei mai bogaţi oameni din Europa. Acesta a donat oraşului cele 150 de case pe care le-a construit, dar a pus mai multe condiţii pentru a face asta. În primul rând, chiria să nu fie niciodată modificată. În echivalentul banilor de astăzi ar fi vorba de aproximativ 88 de euro cenţi pe an.

Condiții stricte pe care trebuie să le îndeplinească toți cei care trebuie să le îndeplinească toți cei care locuiesc în acest cartier

Sunt apartamente în case construite cu un etaj. Cei de la parter au parte și de o grădină, în vreme ce pentru cei de la etaj este repartizat un pod. Mai mult, cheltuielile curente ale celor care locuiesc în cunoscutul complex din sudul Germaniei sunt suportate de un fond de investiţii. Pe care l-a creat acelaşi Jakob Fugger, pentru ca toţi cei care primesc case să nu aibă nicio grijă. În ziua de astăzi, acel fond este alimentat de biletele pe care turiştii îl plătesc pentru a vizita idilicul cartier. 4 euro este preţul unui bilet.

În aceste condiții, nu este de mirare că foarte mulți oameni visează să locuiască în cartierul construit de Fugger. Doar că există și foarte multe condiții pentru cei care sunt acceptați ca rezidenți. Și acestea impuse încă din urmă cu 500 de ani, de cunoscutul bancher. Astfel, una dintre condițiile puse locuitorilor este  să se roage, de trei ori pe zi, pentru sufletul şi bunăstarea bancherilor.

Pe de altă parte, locatarii care nu intră în cartier până la ora 10 seara, trebuie să plătească o amendă cuprinsă între 50 de euro cenţi şi 1 euro. Dar cele mai importante trei reguli sunt că locatarii trebuie să fi trăit cel puțin doi ani în Augsburg, să fie de credință catolică și să nu aibă datorii. De asemenea, trebuie să aibă o slujbă cel puțin part-time pentru comunitate. Cartierul din Augsburg a fost serios avariat de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, dar a fost reconstruit după forma originală.