01 feb. 2022 | 09:26

Orașul mare din România unde rata de infectare covid este de 35 la mie. Mai rău nu a existat până acum

Sănătate
Orașul mare din România unde rata de infectare covid este de 35 la mie. Mai rău nu a existat până acum
Rata de infectare la valori record în România

Noua variantă, Omicron, face ravagii în România, iar numărul de noi cazuri a crescut exponențial. În anumite zone din țară rata de infectare a ajuns la cifre inexplicabil de mari. În aceeași situație este și statistica ultiimelor 24 de ore, CNSU anunțând nu mai puțin de 20.131 de noi cazuri. Deși Ministerul Sănătății este optimist în privința numărului de cazuri, spunând că se vor diminua, realitatea din teren spune altceva.

Rata de infectare la valori record în România

Conform unui grafic, realizat în timp real de agenția Reuters, numărul mediu de noi infecții raportate în fiecare zi în România atinge un nou record. Acum se raportează peste 26.700 de cazuri zilnic. Aceste date, coroborate cu cele ale CNSU, arată că numărul de infecții cu COVID-19 în România a ajuns la un nivel maxim.

Cea mai mare medie zilnică raportată a ajuns acum la 26.759 de noi infecții raportate în fiecare zi. De la începutul pandemiei au fost raportate în țară 2.216.525 de infecții și 60.025 de decese cauzate de coronavirus.

Din datele legate de campania de vaccinare, România a administrat până în prezent cel puțin 16.415.359 de doze de vaccinuri. Presupunând că fiecare persoană are nevoie de 2 doze, acest lucru este suficient pentru a fi vaccinată aproximativ 42,4% din populația țării.

Cu toate astea, rata de infectare în România, în anumite orașe, a ajuns la valori record. În ultimele 14 zile s-au înregistrat valori alarmante, mai ales în vestul țării, unde de altfel sunt extrem de multe noi infectări.

Cea mai mare valoare, când ne referim la rata de infectare, a fost anunțată în municipiul Dej, din județul Cluj. Rata de infectare din orașul ardelean a ajuns la 34,87 la mia de locuitori. Celelalte date sunt, după cum urmează:

  • Otopeni (Ilfov) – rata de infectare 29,81 la mia de locuitori,
  • municipiul Timişoara (Timiş) – rata de infectar 29,48 la mia de locuitori,
  • municipiul Cluj-Napoca (Cluj) – rata de infectar 29,43 la mia de locuitori,
  • Ghimbav (Braşov) – rata de infectar 26,07 la mia de locuitori,
  • Oradea (Bihor) – rata de infectar 25,74 la mia de locuitori,
  • Gherla (Cluj) – rata de infectar 24,76 la mia de locuitori,
  • Dumbrăviţa (Timiş) –  rata de infectar50,52 la mia de locuitori

 

Rată record înregistrată și în București

Ultimele date publicate de CNSU, pentru 14 zile cumulate, arată că în București rata de infectare a ajuns și aici la valori record. Rata de incidență a COVID-19 la 14 zile în București a atins ieri, 31 ianuarie, un nivel record de 19,88 cazuri la mia de locuitori, informează CNSU. Cu o zi înainte, în București rata de infectare a fost de 18,05 la mia de persoane, iar în urmă cu o săptămână, de 10,23.

În ultima săptămână raportată, România a avut o medie de aproximativ 15.456 de doze de vaccin administrate în fiecare zi. În acest ritm, va fi nevoie de încă 251 de zile pentru a administra suficiente doze pentru încă 10% din populație, sunt de părere specialiștii.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro