Oraşul din România pe care trebuie să îl vizitezi primăvara aceasta. Obiectivul e unic din ţara noastră, e un adevărat spectacol al naturii
Oraşul din România pe care trebuie să îl vizitezi primăvara aceasta. Este unul dintre cele mai mari de pe teritoriul țării noastre, oferind turiștilor posibilitatea de a vizita obiective interesante și încărcate de istorie. Situat între Carpații Meridionali și Dunăre, e un adevărat spectacol al naturii, de o frumusețe deosebită.
Oraşul din România pe care trebuie să îl vizitezi primăvara aceasta
Dacă ai în plan să explorezi frumusețile României în viitorul apropiat, trebuie să ajungi și tu în reședința județului Argeș neapărat în această primăvară. Orașul Pitești, situat între Carpații Meridionali și Dunăre, oferă un cadru natural spectaculos pentru turiști. Deși este mic, promite să încânte pe toți călătorii cu atracțiile sale încărcate de istorie.
Se află la o distanță de 117 km de București, 328 de km de Cluj-Napoca și 155 km de Sibiu. Prezintă numeroase puncte de interes, atât din punct de vedere turistic, cât și cultural. Printre atracțiile pe care trebuie neapărat să le vizitezi în Pitești se numără următoarele:
- Fântâna muzicală, unică în Europa de Est;
- Grădina zoologică;
- Biserica Domnească sau Sfântul Gheorghe;
- Grădina publică (statuia lui I. C. Brătianu)
- Muzeul Județean;
- Biserica Mavrodolu;
- Teatrul Alexandru Davila;
- Galeria de Artă Rudolf Schweitzer Cumpăna (în apropiere, statuile lui Nicolae Bălcescu și Mircea cel Bătrân);
- Parcul Dendrologic Trivale.
În drum spre Pitești, până să ajungi în oraș, dacă ai răgaz, poți vizita și: Palatul Potlogi, Conacul Golești, Vila Florica, Cula Racovița și Mănăstirea Vierosi.
Festivalul pe care nu trebuie să-l ratezi în Pitești
Orașul din România pe care trebuie să-l vizitezi în 2023. Nu doar pentru peisajul mirific trebuie să ajungi în Pitești. În primăvară, mai exact în perioada 15-17 aprilie, în Parcul „Lunca Argeșului”, se va organiza cea de-a 45-a ediție a festivalului „Simfonia Lalelelor”. Este unic din țara noastră. În caz că nu ai mai auzit despre el, evenimentul presupune o expoziție dendro-floricolă cu participare internațională.
Pregătirile pentru festivalul „Simfonia Lalelelor” sunt în plină desfășurare. Timp de trei zile, la Pitești, poți admira creațiile floriștilor cu experiență, mini-grădini amenajate de copii, lansări de carte, conferințe, precum și spectacole muzicale, potrivit simfonialalelelor.ro.
În intervalul temporar amintit, accesul la Parcul „Lunca Argeșului” din reședința județului Argeș se va asigura prin curse gratuite ale autobuzelor. Acestea vor circula din 30 în 30 de minute, între Teatrul „Alexandru Davila” și locația amintită.
„Municipalitatea piteșteană va asigura accesul facil în zona parcului pentru orice vizitator, prin cursele regulate oferite gratuit de către S.C. Publitrans 2000 S.A.”, au anunțat autoritățile locale.
Dacă vrei să îți organizezi o mini-vacanță în luna aprilie, în Pitești, asigură-te că nu ratezi festivalul „Simfonia Lalelelor”.