Orașul din România lăudat pentru arhitectura sa „magnifică” de străini. Vin să fotografieze toate clădirile de aici

de: Ștefan R. Apostol
26 11. 2021

Dacă înainte de Decembrie 1989 turiștii străini vizitau rar orașul Cluj Napoca, astăzi a ajuns un reper turistic important. Cu o creștere economică fără precedent, orașul transilvănean a ajuns să fie unul din cele mai vizitate de turiști. Presa străină i-a acordat un amplu material în care sunt descrise arhitectura, istoria locului și oamenii de aici.

Cluj Napoca, o piatră prețioasă a Transilvaniei

Așa este descris orașul de celebra publicație britanică The Guardian, într-un amplu material. Pentru cei care nu au ajuns în Cluj Napoca, un ghid turistic v-ar spune că este un oraș cu un amestec minunat de arhitectură medievală, renascentistă, barocă și modernă. Localnicii spun că orașul devine și mai interesant, mai ales pentru cei care merg pe străzi pe jos. Este imposibil să te plimbi prin acest oraș fără să observi marea diversitate a ușilor și ferestrelor frumoase.

Mihail Onaca, actor de teatru și Instagrammer pasionat, stabilit în Cluj, a reușit să prindă în fotografiile sale frumusețea și istoria acestui loc. Majoriatea pozelor publicate de pasionatul fotograf au surprins arhitectura caselor, frumusețea gospodăriilor, toate pline de istorie.

Pe lângă aceste caracteristici arhitecturale, Mihail fotografiază în mod constant peisajele urbane din Cluj Napoca, în special orașul vechi. Aici dacă ajungi, vei descoperi străzile înguste și pietruite și piețele mari. O parte din motivul pentru care fotografiază orașul este acela de a păstra ceva ce simte că se pierde:

„Mi-e teamă că ne pierdem simțul estetic. Piese minunate de arhitectură sunt uitate sau înlocuite. Îmi place să le fotografiez – este modul meu de a le păstra.”; spune Mihail Onaca, conform The Guardian.

Istoria Transilvaniei într-un singur loc

De-a lungul veacurilor multe dintre orașele din Transilvania au avut o influență majoră asupra istoriei și formării a ceea ce astăzi știm ca România. Poate sunt puțin cei care știu că orașul Cluj Napoca,  care se mândrește cu o ambianță vie, o mulțime de cafenele și restaurante originale, este de fapt rezultatul unei multitudini de evenimente care au influențat dezvoltarea și istoria locului.

Încă de pe vremea romanilor, unde se situează astăzi orașul Cluj Napoca, există o cetate, în ceea ce este astăzi centrul orașului. Ruinele vechii cetăți romane pot fi găsite în Piața Unirii. Clujul, pe atunci numit Napoca, a fost unul dintre cele mai importante orașe din partea de est a Imperiului Roman, obținând statutul de Municipium în anul 124 d.Hr. și pe cel de Colonia în anul 164 d.Hr.

La sfârșitul secolului al IX-lea, strămoșii maghiarilor de astăzi s-au stabilit în Transilvania, ocupând regiunea. Aceștia au construit mai multe așezări pe teritoriul regiunii, Cluj fiind una dintre ele, cu centrul pe ceea ce este astăzi dealul Calvaria. Cu toate acestea, în 1241 a fost distrus de invazia mongolilor și reconstruit abia după sosirea sașilor.

 În 1316 Cluj-Napoca devine oraș cu drepturi depline

După venirea saxonilor în secolul al XIII-lea și reconfigurarea zonei, În 1316, regele Carol Robert a ridicat satul la rangul de oraș, Civitas Kulusvar. Evenimentul a fost considerat „nașterea” orașului Cluj. Odată cu schimbarea statutului, locuitorii de aici primeau și unele drepturi. Aveau voie să-și aleagă conducătorul local și preotul. Puteau să circule liber și să facă comerț prin Transilvania fără a plăti taxe vamale.

A fost un prim eveniment care a contribuit la dezvoltarea orașului ca centru comercial. De asemenea, în 1355, în actuala Piață a Unirii a fost organizată prima piață. Mai târziu, în 1405, regele Sigismund de Luxemburg a făcut din Cluj-Napoca un oraș regal liber și a început construcția unei a doua cetăți.

După acest moment Cluj-Napoca va reuși să devină un element important, atât social, cât și economic pentru întreaga zonă, chiar și sub dominația austro-ungară, dar și după, în perioada celor două războaie și sub dictatura comunistă. După Revoluția din 1989, Cluj-Napoca a început să se dezvolte și mai mult, iar după anul 2004, a cunoscut o dezvoltare economciă și socială fără precedent.

Astăzi Cluj-Napoca este pe harta României ca un important vector de dezvoltare, cu extrem de multe companii în IT care aduc prestigiu și bani la bugetul local, dar și cu o infrastructură în plină dezvoltare. Orașul va deveni al doilea, după București, care va dispune de un sistem de transport subteran și suprateran de metrou.