Oraşul din România, frecventat de piraţi în vremuri de demult. A doborât multe recorduri, prea puţini îl vizitează

Pe vremea când eram copii, nu de puține ori, ne jucam de-a pirații, iar poveștile cu pirați există, și nu de ieri de azi. Plecarea în largul mării pentru a jefui este la fel de veche ca și navigația însăși. Primele dovezi istorice ale pirateriei datează din anul 1400 î.Hr. Dar, dacă nu știai, există pe malurile Dunării oraşul din România frecventat de piraţi în vremuri de demult, și nu, nu este o glumă sau o poveste de speriat prichindeii. Orașul a existat și încă există, iar datele istorice spun că a doborât multe recorduri. Citește mai departe și află care este acest oraș.

Epoca de aur a piraților și o mică istorie

Fie am citit cărți de aventură, scrise de autori celebri, fie am văzut filme având ca subiect pirații nemiloși ai mărilor, genul acesta de aventuri ne-au făcut să visăm și noi la genul ăsta de aventuri. Dar, majoritatea lucrărilor de beletristică se refereau la „Epoca de aur a pirateriei”.

Între 1650 și 1726, pe măsură ce coloniile europene creșteau și comerțul internațional se extindea pe tot globul, la fel și oportunitatea de a-și asigura o viață întreagă de bogății dintr-o singură lovitură. Personaje infame învăluite în legendă, precum „Calico”Jack Rackham, primul romancier de călătorie William Dampier, Mary Reed, William Kidd, un personaj de excepție care apare peste tot, Raïs Hamidou și Barbă Neagră, au rescris cărțile de istorie și au lăsat o amprentă de neșters asupra culturii în mai puțin de un secol.

Unii au fost adevărați nelegiuiți în largul mării, în timp ce alții au fost însărcinați de națiunile lor de origine să jefuiască rivalii în calitate de corsari. Mulți au fost amândouă și, cu toată mistica lor, victimele lor îi vedeau ca pe niște bandiți fără milă. Poveștile despre domnia și isprăvile lor au continuat să lase o amprentă asupra culturii timp de secole.

Vezi și: Cel mai spectaculos loc din România pe care să îl vizitezi primăvara. Priveliștea pur și simplu îți taie respirația

Legendele bune însemnau o șansă la nemurire

De-a lungul Caraibelor, Coastei Barbarei, modul în care europenii se refereau la coasta atlantică a Africii de Nord, coastei Americii de Nord, Oceanului Indian și nu numai, acești jefuitori săriți au pândit. Unii dintre ei au avut parte de un sfârșit îngrozitor, lăsând poveștile lor de aventură și bogățiile jefuite în folclor și mistere istorice, multe dintre ele rămase nerezolvate, iar câțiva dintre ei s-au retras.

Există și astăzi locuri care reflectă cel mai bine această epocă și influență, când tradiția era o monedă de schimb diferită de oricare alta, iar crearea unei legende bune însemna o șansă la nemurire. Printre aceste locuri, deși ar putea părea ciudat, se numără și oraşul din România frecventat de piraţi în vremuri de demult, despre care se spune că ar avea o istorie care datază încă din secolele VI – VII î.Hr., iar primele doivezi istorice scrise despre acest oraș apar în perioada bizantină.

Dacă te-am făcut curios, citește mai departe și află care este ooraşul din România frecventat de piraţi în vremuri de demult.

Sulina, orașul din Delta Dunării

Pentru cei care, poate nu au ajuns niciodată aici, trebuie să menționăm că Sulina este situată în centrul uneia dintre cele trei guri de vărsare a Dunării, în delta fluviului. Are un țărm nordic și unul estic la Marea Neagră; în sudul său se întind vaste mlaștini, iar în vest curge Dunărea. În secolul al XIX-lea, orașul era legat de partea continentală doar prin intermediul fluviului, ceea ce înseamnă că atunci când Dunărea îngheța, devenea inaccesibilă. Chiar și în zilele noastre, orașul este accesibil doar prin intermediul fluviului.

Numele are conotații vechi, iar originea sa nu a fost încă stabilită cu certitudine. Potrivit împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, este o pronunție a cuvântului grecesc antic „solen”, în timp ce alții îi atribuie originea la cuvântul turcesc „su”, care înseamnă apă. Așa cum spuneam, deși se crede că a apărut undeva între secolele VI-VII î.Hr., primele atestări oficiale apar de la jumătatea perioadei bizantine, deși informații detaliate sunt disponibile începând cu mijlocul secolului al XIX-lea.

Vezi și: Comoara piratului îngropat la Sulina. Ce trebuie să faci la mormântul lui, pentru a afla locația averii

Grecii erau principalul motor al zonei

La acea vreme, Sulina era un sat mic, locuit în principal de greci veniți din Insulele Ionice, rușii cazaci și câțiva maltezi. Datorită dezvoltării portului după semnarea Tratatului de la Paris, din 1856, populația din Sulina a crescut semnificativ.

De exemplu, conform datelor istorice, în 1880, numărul rezidenților permanenți a urcat la 1.800, dintre care cei mai mulți erau greci, urmați de „otomani” și rușii cazaci. În perioadele de trafic intens pentru port, numărul locuitorilor a crescut la 6.000, dintre care mai mult de jumătate erau marinari și debarcatori greci.

Deși populația avea să crească, grecii au continuat să constituie cel mai notabil grup etnic al orașului, cu aproximativ 60% din totalul populației. Prin urmare, în 1889, din cei 3.986 de locuitori permanenți, 2.399 erau greci, în timp ce în oraș locuiau și persoane din multe alte grupuri etnice și religioase, precum austrieci, englezi, italieni, ruși, raskolniki, vechii credincioși, ruși și musulmani.

Cei mai mulți greci erau originari din Kephalonia și Ithaca, mai puțini din Mykonos, în timp ce câțiva proveneau din zone din Imperiul Otoman, în principal din Tracia de Est. De asemenea, greaca era limba dominantă, vorbită chiar și de români și vest-europeni, în timp ce orașul era în general caracterizat de o puternică prezență grecească în toate aspectele sale.

Drumul secret din Delta Dunării. Ajungi până la mare pe el, însă e cunoscut doar de oamenii locului

Oraşul din România frecventat de piraţi în vremuri de demult

Ceea ce poate părea parcă scos din povești, este că orașul Sulina, era orașul din România frecventat de pirați, iar asta o dovedește existența unui mic golfuleț din perioada bizantină și, mai târziu, în secolul al XIV-lea.

Acesta era, de altfel, un port genovez locuit de o mână de marinari, pirați și pescari, făcând ca Sulina să crească în importanță începând cu secolul al XVIII-lea, când otomanii au construit acolo un far pentru a asigura comunicarea între Constantinopol și Principatele Danubiene, principalele puncte de aprovizionare a capitalei otomane.

Datorită semnării Tratatului de la Adrianoupolis, din data de 2 septembrie 1829, care a deblocat comerțul cu cereale pe Dunăre, Sulina, aflată pe atunci sub control rusesc, a devenit importantă. Marile vase cu vele nu puteau naviga încărcate complet spre Brăila și Galați, care erau principalele centre de export ale Munteniei și Moldovei, din cauza apelor puțin adânci ale fluviului.

Delta Dunării, pregătită să primească turiști ucraineni. Ce navă de croazieră urmează să ajungă săptămâna următoare

Prin urmare, trebuiau să transbordeze cel puțin o parte din încărcături pe vase fluviale mai mici, cunoscute și sub numele de șlepuri, iar proprietarii și echipajul acestor șlep-uri erau aproape întotdeauna greci. Acest aspect a atras atenția așa-zișilor pirați, care nu de puține ori reușeau să atace șlepurile grecilor, de cele mai multe ori neprotejate, reușind astfel să prade și să fure tot ce puteau.

Sulina s-a dezvoltat și mai mult după Tratatul de la Paris

Totuși, o dezvoltare și mai mare avea să aibă loc după semnarea Tratatului de la Paris, din 1856, care a pus capăt Războiului Crimeii. Unul dintre termenii tratatului a determinat înființarea unui anumit comitet, Comitetul European al Dunării (C.E.D.D.), care urma să efectueze lucrări de infrastructură la gura de vărsare a fluviului pentru a-l face flotabil și pentru navele mai mari.

În mod firesc, comisia a oferit locuri de muncă multor localnici, în timp ce, datorită îmbunătățirii infrastructurii portalului, traficul maritim și comercial din Sulina a cunoscut o escaladare. Pe de altă parte, lucrările tehnice au permis intrarea pe Dunăre a unui număr mare de nave „străine”, adică neogrecești, ceea ce a dus la un nivel mai ridicat de concurență.

Cu toate acestea, navigația fluvială a rămas în mare parte în mâinile grecilor. În plus, declararea de către administrația otomană a Sulinei ca port liber în 1870 a impulsionat, de asemenea, dezvoltarea acesteia.

Vezi și: Sulina, orașul aproape mort al Deltei: „Bangladeshul arată mai bine”

Războiul ruso-otoman din 1877-1878 a dus și el la multe schimbări. Inițial, orașul a fost pus sub control rusesc, iar după semnarea Tratatului de la Berlin a fost anexat la România, la fel ca întreaga zonă a Dobrogei. A fost cucerit de bulgari în 1916, în timp ce în timpul celui de-al Doilea Război Mondial raidurile aeriene au provocat mari pagube.

În perioada interbelică, Sulina a fost lovită de imobilitatea demografică, ca urmare a crizei financiare provocate de recesiunea traficului din port. O mare parte dintre locuitori s-au relocat în alte părți ale României sau. când era vorba de greci,  s-au mutat în Grecia.

În consecință, la începutul anilor 1930, grecii numărau doar 1.000 de locuitori dintr-un total de 5.000 de persoane. Aceeași situație a prevalat și în perioada postbelică, ceea ce a dus la reducerea populației grecești din Sulina, altădată compactă, la doar câteva familii.

Concluzie

Deși Sulina, aparent, are o vechime mult mai mare decât cea enunțată de istorici, în toată această perioade tulburi a reușit să-și lase amprenta în zona Deltei Dunării. Pe lângă dezvoltarea socio-economică, Sulina devenea și ținta piraților, așa cum spuneam anterior, iar asta a făcut din acest micuț oraș de pe malul Dunării oraşul din România frecventat de piraţi în vremuri de demult. Așa că, dacă ai drum prin Delta Dunării, nu uita să dai o fugă și în Sulina, merită vizitat.