Cea mai mică localitate din România, ca suprafață, măsoară doar 4 kilometri pătrați și se află în județul Prahova. Este extrem de cunoscută datorită reliefului său și are o populație de peste nouă mii de locuitori. Despre ce oraș ar fi vorba. Sigur l-ai vizitat măcar o dată, până acum.
Localitatea Plopeni din județul Prahova ocupă locul fruntaș în topul celor mai mici orașe ca suprafață din România, urmat de Huși, județul Vaslui, și Râmnicu Sărat din Buzău.
Potrivit recensământului din anul 2011, orașul Plopeni are o populație de 9.611 locuitori, fiind al doisprezecelea centru urban al județului Prahova, din punct de vedere demografic.
Localitatea este situată la circa 15 km nord de municipiul Ploiești și este înconjurată de păduri din stejar, scriu cei de la Wikipedia.
Plopeni se află în centrul județului Prahova, pe malul drept al Teleajenului. Localitatea este străbătută de șoseaua județeană DJ102, care îl leagă spre sud de Păulești și Ploiești și spre nord de Dumbrăvești, Vărbilău, Slănic și Izvoarele (unde se termină în DN1A).
Din acest drum, lângă Plopeni se ramifică spre nord-vest șoseaua județeană DJ100D, care duce la Cocorăștii Mislii, Scorțeni și Bănești. Prin oraș trece și calea ferată Buda-Slănic, pe care este deservit de stația Plopeni.
În prezent, în România sunt înregistrate 319 orașe, dintre care 265 sunt atestate încă de la recensământul din anul 2002. Ulterior, s-au mai adăugat încă 54.
Localitățile pot fi clasificate fie în funcție de numărul de locuitori, unde Bucureștiul ocupă primul loc, fie în funcție de suprafață, unde Capitala nu mai ocupă poziția fruntașă.
Potrivit informațiilor oficiale, cel mai mare oraș din România are o suprafaţă de două ori și jumătate mai mare decât Bucureşti și adăpostește doar 6.000 de locuitori. Este vorba despre orașul Broșteni, din județul Suceava, localitate ce se întinde pe o suprafață de 594 de kilometri pătraţi.
În anul 2004, Broşteni a fost declarat oraş prin Legea 83, fiind un centru urban poziţionat în zona de sud-vest a judeţului Suceava, pe valea râului Bistriţa, fiind alcătuit din localităţile Broşteni, Hăleasa, Lungeni, Neagra, Cotârgaşi, Dârmoxa, Frasin, Holda, Holdiţa şi Pietroasa.