Un oraș din România se mândrește cu o investiție de 2 milioane de euro care va face ca urbea să pară dintr-un film SF. Așadar, care este orașul din România care va avea containere de gunoi cu GPS și card de acces. Primarul tocmai a făcut anunțul care îi va surprinde pe locuitori.
Un anumit oraș din România va beneficia de pubele de gunoi cu GPS, iar accesul la ele se va face cu un card de acees.
Primarul Focșaniului a anunțat mândrul pe pagina sa de Facebook că procesul de colectare a deșeurilor va fi unul de secol 25 în orașul de pe Milcov.
Astfel, se vor cheltui 9,3 milioane de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 1,9 milioane de euro. Banii provin din Programul Național de Redresare și Reziliență, astfel că se va face o economie serioasă la bugetul Primăriei.
Mai exact, banii vor fi cheltuiți pentru 100 de așa-zise insule ecologice digitalizate. Dintre acestea, 10 vor fi subterane și amplasate în zone centrale, de protecție a monumentelor sau de trafic intens.
Aceste „insule digitalizate” sunt de fapt niște containere inteligente, dotate cu GPS și deschise doar pe bază de card autorizat, în care cetățeanul prietenos cu mediul va depune deșeul.
În pubelele inteligente vor putea ajunge deșeuri cum sunt: hârtie, carton, plastic, metal, sticlă, deșeuri biodegradabile și reziduale.
Primarul Focșaniului a spus că prin această investiție va crește gradul de colectare selectivă a gunoiului.
De asemenea, operatorul de salubritate care urmează să fie selectat se va ocupa de administrarea celor 100 de insule inteligente.
„Prin achiziția acestor seturi de containere se dorește creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor, obiectivul fiind de a atinge țintele de reciclare prevăzute de legislația europeană. Proiectul care va fi implementat de Municipiul Focșani va fi integrat cu Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide implementat la nivelul judeţului Vrancea.
În acest sens, am informat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vrancea Curată deoarece operatorul de salubritate care urmează să fie selectat va gestiona şi insulele ecologice din Municipiul Focşani, finanţate prin acest proiect”, a scris primarul Cristi Misăilă pe rețeaua sa socială.
Focșaniul este municipiul de reședință al județului Vrancea, la limita între regiunile istorice Moldova și Muntenia, România, format din localitățile componente Focșani (reședința), Mândrești-Moldova și Mândrești-Munteni. Conform recensământului din anul 2011, Focșani are o populație de 79.315 locuitori.